Opera comica Fiica Regimentului a avut premiera la Opéra-Comique din Paris la 11 februarie 1840, bucurandu-se de un succes de durata si figurand in repertoriul constant al multor case de opera in epoca.
Personajele principale ale operei sunt marchiza de Birkenfeld (Sorana Negrea-Stoica – mezzosoprana), Maria, fiica regimentului (Patricia Seymour – soprana), Tonio, un tanar tirolez (Liviu Indricau – tenor) si sergentul Sulpice (Iustinian Zetea – bas).
Mezzsoprana Sorana Negrea-Stoica a absolvit Sectia de canto la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti in 2010. Si-a perfectionat cunostintele si tehnica muzicala participand la cursuri de master class in tara si in strainatate. A sustinut numeroase recitaluri ca pianista si cantareata, dar si concerte cu diferite orchestre filarmonice din tara si din strainatate (Franta si Germania).
Soprana Patricia Seymour si-a facut studiile muzicale la Bucuresti. A absolvit Liceul de Muzica George Enescu, Sectia de pian, urmand apoi cursurile Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti. Ca pianista, a sustinut recitaluri si concerte, repurtand un binemeritat succes pentru remarcabilele sale calitati interpretative. In paralel, a absolvit si Sectia de canto a Universitatii de Muzica din Bucuresti.
A sustinut numeroase recitaluri de lieduri si arii din opere, precum si concerte (in Romania si in strainatate. Din 2001 este solista a Teatrului National de Opereta Ion Dacian din Bucuresti.
Tenorul Liviu Indricau este absolvent al Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, Facultatea de Interpretare Muzicala, Sectia de canto clasic (2010). Din 2008 este solist la Opera Nationala din Bucuresti.
Basul Iustinian Zetea este absolvent al Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti (2009) si al studiilor de masterat (2011) la clasa de canto a prof. univ. dr. Ionel Voineag. In prezent este solist colaborator al Operei Nationale din Bucuresti. A fost distins cu Marele Premiu (TROFEUL ION DACIAN) la concursul organizat in cadrul Festivalului International al Artelor Spectacolului Muzical Viata e Frumoasa (Bucuresti 2009), cu Marele Premiu la Concursul National de Muzica Francofona (2005), dar a obtinut si multe alte premii la concursuri nationale si internationale.
Pianista Adina Cocargeanu a studiat la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti (pe care a absolvit-o in 2008). A urmat cursuri de master class la diferite academii de muzica din lume – Moscova, Weimar, Porto.