În acest film, am continuat turul ghidat împreună cu Maria Bîrsan și am descoperit detalii interesante despre lucrările aflate la etajul Pavilionului Contemporan. Urcând treptele prima lucrarea pe care o vedem este cea a artistului Adrian Preda. “Dacă în alte lucrări din serie sunt reprezentate cetacee sau alte creaturi marine prinse în această rețea spațiu-timp, în lucrarea de față se poate observa o plută prefigurată pe mijlocul oceanului, care reprezintă de fapt un univers al salvării”, povestește Maria Bîrsan.
“Lucrările lui Andrei Costache sunt constituite de regulă pentru a fi expuse în spațiul public, fie că vorbim despre instalații gonflabile, murale de mari dimensiuni sau sculpturi. În lucrarea “You Will Always Find Your Way Under The Joyful Waves”, Andrei Costache ne readuce în copilăria sa petrecută la Constanța, de unde este originar, și putem observa în această manieră sculpturală transpusă pe pânză, culorile foarte vii care erau prezente în timpul copilăriei sale la malul mării.
Iată că mirajul inspirat de Marea Neagră este regăsit în expoziția AEROSOLI prin două contrapuncte moderne. O acuarelă a Mariei Chelsoi Cristea care ne arată forfota de pe litoralul românesc. Trecând un pic mai departe, observăm o lucrare extraordinar de sensibilă a lui Lucian Grigorescu care ilustrează Balcicul, o destinație frecventată de artiștii plastici, atât în perioada interbelică, socialistă, dar și în zielele noastre.
În prima cameră de la etajul unu, se poate observa un dialog între două tipuri de forme care reprezintă silueta feminină – un nud realizat de George Apostu, specific practicii sale, care esențializează forma, în oglindă cu sculptura Larisei Sitar – “Everything More Than That”, care face parte dintr-o serie inspirată din arhitectura brutalistă. De asemenea și bassoreliefurile care însoțesc lucrarea amintesc de fațadele brutaliste și indică un mic moment de reflecție la mișcarea valurilor.
Fotografiile Nadinei Stoica, artistă originară din Constanța, fac parte din serii diferite și pun în discuție teme precum memoria, adăpostul în orașul său natal. Două instanțieri ale locuirii sunt surprinse de către artistă în aceste două fotografii. Prima fiind o fotografie pe care eu o consider emblematică pentru ceea ce se poate vedea de pe plajă în momentul în care urci către odihnă. Iar cea de-a doua fotografie “La rece” din seria “The room I never had”, face parte din seria de autoportrete realizată de artistă care încearcă să își găsească, folosind relieful natural din jurul său, o cameră pe care nu a avut-o niciodată.
Radu Pandele folosește litoralul ca un loc de acumulare a mai multor simboluri care-i populează universul, începând de la doza de Frutti Fresh până la Uroborus. Putem să-l observăm și pe artistul-sfinx, o autoreprezentare care domină colțul din stânga-sus a lucrării. Marea reprezentând aici un univers, o aglomerare a tuturor posibilităților.
Din nou un paralelism între modern și contemporan, prin lucrarea lui Ramon Sadîc, care este originar din Tuzla. Se poate observa cum marea este locul său de liniște, locul în care se poate retrage în ciuda anxietăților. De asemenea țărmul de mare reprezentat de Theodor Pallady dezvăluie un peisaj care invită la liniște, ceva mai atipic pentru opera marelui maestru, în care privitorul este invitat să contempleze mai departe de orizontul mării.
Lucrarea Iuliei Bucureșteanu realizată din aluminiu se numește “Holiday4ever” și face parte din seria care teoretizează acest motiv al turistului sau al străinului prezent în Europa. Lângă această lucrare și în dialog direct cu ea, este o piesă de artă modernă “La plajă” a lui Gore Mircescu care surprinde un moment cotidian atemporal care poate fi întâlnit pe plajă. Otto Constantin explorează în seria sa “Liberté, Égalité, Anxiété”, dominată de hegemonia social-media-ului, cum ar arăta o invazie extraterestră pe litoral, cum ar percepe oamenii această vizită neașteptată, cum ar documenta-o și gesturile care reies din această dependență de telefon.
“Sun Shavings” – instalația Danielei Pălimariu este inspirată din dispozitivele de bronzat ale anilor 60, folosite de foarte multe doamne pentru a obține acest bronz perfect. Însă prezintă și un twist prin aceste forme reziduale care sunt obținute după ascuțirea creioanelor. Sculpturile realizate din oțel inoxidabil și cupru reprezintă invitația artistei către un timp lent, către relaxare, specific practicii sale care cercetează ce mai înseamnă wellness-ul în epoca contemporană.” (Maria Bîrsan, curator expoziție)
Expoziția AEROSOLI poate fi vizitată în perioada iulie-noiembrie 2026, în fiecare joi și vineri, între orele 15:00 și 19:00, iar sâmbăta între 12:00 și 16:00. Vila CATENA este situată în București, pe str. Radu Calomfirescu nr. 15. Intrarea este liberă!
Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.


