Televiziunea Romana realizeaza o premiera in istoria concursului international Eurovision - semifinala din aceasta duminica va avea loc in Salina Turda, la o adancime de 90 de metri. Artistii vor urca pe scena amplasata in mina Rudolf, intr-un decor natural grandios, care masoara nu mai putin de 42 metri inaltime, 50 de metri latime si 80 metri lungime. Elena Gheorghe si Ad Libitum Voices vor sustine recitalurile semifinalei Eurovision din Salina Turda. Membrii juriului sunt Marian Ionescu, Ilinca Bacila, Nicu Patoi, Liliana Stefan si Viorel Gavrila.
Pentru organizatori, instalarea a peste 20 de tone de echipamente in subteran a presupus un efort logistic urias. Peste 13 km de cabluri electrice, fibra optica, triax si de comunicatii au fost desfasurati pe un traseu de aproximativ 500 de metri, iar timp de sapte zile, elementele de scenotehnica si aparatura au fost coborate in vatra minei de sare prin vechiul put de extractie. Pentru realizarea show-ului in conditiile speciale din Salina Turda, echipa Eurovision Romania mizeaza pe un spectacol de lumini creat cu 70 de capete mobile inteligente si 70 de proiectoare conventionale, instalatie de sunet cu boxe perimetrale si 30 de m2 de ecrane LED. Sambata vor avea loc primele repetitii.
Elena Gheorghe, reprezentanta Romaniei la editia din 2009 a concursului international, revine pe scena Eurovision Romania cu un concert extraordinar, realizat special pentru spectacolul din aceasta duminica. Ea a pregatit o experienta audio-vizuala unica, intr-o formula de scena extinsa, piese reorchestrate, cu cinci tinute spectaculoase si hituri care au devenit, deja, evergreen-uri. „Mamma Mia”, „Ecou”, „The Balkan Girls” – piesa ce a reprezentat Romania la Eurovision 2009 -, „Disco Romancing”, „Te ador”, „Pana dimineata”, „Midnight Sun”, alaturi de un colaj surpriza sunt piesele pe care Elena le va interpreta pe scena special amenajata in mina Rudolf. „Nu am cantat niciodata intr-o salina, pentru mine este o experienta inedita si vreau sa transmit emotia si bucuria spectacolului tuturor celor care il vor urmari. Toate piesele pe care le-am pregatit au fost reorchestrate, coregrafiile regandite, adaptate acestui show unic” – a spus Elena Gheorghe.
Unul dintre grupurile vocale din Romania care adopta stilul pop-opera, Ad Libitum Voices va interpreta duminica o serie de hituri intr-o nota specifica. Tiberius Simu, Sergiu Coltan – tenori, Vlad Morar – bariton si Cristian Ignuta – bas vor deschide show-ul alaturi de tanara interpreta Katia Carbune, cu piesa „My heart is breathing you”. Recitalul trupei va continua cu hituri precum „Caruso” (Lucio Dalla), „Copacul” (Aurelian Andreescu) si „Nunta” (Phoenix). „Este o deosebita onoare sa fim prezenti pe scena Eurovision, scena unde au cantat si s-au consacrat nenumarati artisti. O surpriza foarte placuta a fost de asemenea si colaborarea cu Katia Carbune, o fetita deosebit de talentata, alaturi de care este o placere sa lucram” – au declarat membrii trupei.
Telespectatorii vor afla, duminica, 11 februarie, in direct, la TVR 1, TVR HD, TVRi, TVR Moldova si pe TVR+, de la ora 21.00, cei trei castigatori ai semifinalei de la Salina Turda din show-ul prezentat de Diana Dumitrescu si Cezar Ouatu si sustinuti, din Camera Verde, de Loredana Corchis, realizator TVR Cluj.
CATENA sustine Eurovision Romania 2018.