Catia Rădulescu, managing partner Real Estate Company, povestește: “În Europa de Est, în perioada comunistă, marile colecții au fost confiscate. Tot comerțul de artă era strict monitorizat și colecționarii erau obligați să inventarieze, să declare lucrările cu riscul confiscării acestora. Pe de altă parte, dacă le declarau, tot aveau un risc de a fi considerate dobândite ilicit, la discreția autorităților. Prin urmare, aceste colecții au rămas ascunse, activitatea colecționarilor a fost cvasi-inexistentă. Au fost desigur achiziții în aceea perioadă, care nu erau la vedere, erau prin consignații. Desigur, activitatea a avut un recul extraordinar. După 1989, s-a liberalizat economia, s-a format un capital autohton privat. Și femeile, cel puțin la noi în țară, sunt foarte independente și le place să-și dobândească independență financiară. Au reușit să constituie colecții de artă.”
Ecaterina Aguiar-Lucander mărturisește: “Eva Foundation, spațiul pe care l-am fondat în octombrie 2025, este prima colecție internațională de artă contemporană din România, accesibilă publicului larg. Aceasta se concentrează exclusiv pe artiste și are o puternică orientare feministă, transnațională și intersecțională. Prima expoziție organizată de mine – „Sirens”, include un triptic de Judy Chicago din seria „PowerPlay”, cea mai mare pictură realizată vreodată de ea, o pânză din anii ’80 de Helen Frankenthaler și o lucrare sculpturală imersivă de Louise Nevelson, alături de lucrări ale unor voci contemporane precum Wangechi Mutu și Sara Flores.
Cred că trebuie să iubești ceea ce cumperi. Consider că arta „bună” îndeplinește două funcții – trebuie să fie excelentă din punct de vedere tehnic, în felul în care este realizată, și trebuie să surprindă timpul său, fiind categoric reprezentativă pentru epoca sa. Când stau în fața unei opere de artă, vreau să simt ceva – fie că este o reacție pozitivă sau negativă, vreau să mă simt tulburată, sfâșiată, entuziasmată sau intrigată. Aceste reacții sunt, evident, extrem de personale, dar, din nou, colecționarea este subiectivă. Cred că femeilor le place să fie deschizătoare de drumuri, se bucură să își asume riscuri cu cei pe care îi consideră talentați, le place să susțină artiștii și nu se tem să greșească uneori din punct de vedere investițional, dacă lucrarea în sine le aduce bucurie.”
Maria Sîrbu, corporate affairs Voxility, crede că: “Nu mai suntem simple spectatoare, pioni sau susținătoare ale bărbaților noștrii, ci acum devenim și ne implicăm. Suntem actori activi și influențatori sociali în tot ceea ce înseamnă scena artistică românească. Colecția mea reprezintă o retrospectivă a artei românești de la 1900 până în prezent și reflectă interesul personal pentru continuitatea artei și a motivelor tradiționale românești. Artiști precum Gheorghe Petrașcu, Tonitza sau Pallady sunt într-un dialog constant pe pereți cu marii contemporani, precum Câlția sau Mircea Cantor. În lucrări se regăsesc motive ușor de recunoscut din cultura populară precum peisaje rurale, mici scene ale vieții cotidiene de la sat sau portrete de femei, chipuri de copil care reprezintă sensibilitatea și copilăria, aspecte importante ale colecției.”
Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.
