CATENA Racing Team Romania, Vicecampioana mondiala la fotbal! 12 medalii obtinute la World Company Sports and Games 2018, Franta

Campionii CATENA Racing Team Romania - cel mai numeros si cel mai titrat club polisportiv al unei companii s-au intors victoriosi acasa de la Campionatul Mondial al Companiilor - World Company Sports & Games 2018, Franta (La Baule, 23 - 27 mai 2018), o competitie la care au participat peste 6.000 de concurenti din 50 tari, la 25 de discipline sportive!

12 medalii, dintre care 7 de aur (natatie, Paul Georgescu) si 5 de argint (echipa de fotbal, Constanta Gherasim Papagheorghe – alergare 5000m si natatie, Paul Georgescu, 3) a fost bilantul delegatiei CATENA Racing Team Romania alcatuita din 27 de membri. Acestia au concurat la 4 discipline sportive: natatie, fotbal, tenis de masa si alergare.

”Catena Racing Team, cea mai mare echipa corporatista a reprezentat Romania la WCSG 2018 cu succes si sunt mandru pentru cum ne-am prezentat” – a declarat Daniel Marin, conducatorul delegatiei. ”A fost o experienta unica si un eveniment incredibil, de mare aploare, foarte bine organizat. Am castigat titluri de campioni si vicecampioni mondiali si multe medalii si am obtinut rezultate foarte bune, atat la sporturile individuale, cat si la cele de echipa. Stiu cat de mult au muncit colegii mei pentru aceaste rezultate si vreau sa le multumesc pe aceasta cale si sa ii felicit pentru performantele obtinute”.

La turneul de fotbal au participat 38 de echipe din toata lumea, romanii au devenit Vicecampioni Mondiali, dupa ce, in finala cu BSG Merkur Gauselman Germania titlul s-a decis la loviturile de departajare. Iata componenta echipei de fotbal CATENA Racing Team Romania: Adrian Cruceana (capitan), Daniel Zaharia, Andrei Vlasceanu, Adrian Rosca, Radu Burciu, Catalin Oprea, Ionut Enache, Niculae Talpeanu, Mihai Cana, Mihai Prodan, Cosmin Pascovici, Stefan Tudor, Marius Aranghel, Alexandru Niculae, Nicusor Niculae, Bogdan Patrascu (antrenor – jucator). ”Anul viitor ne vom prezenta si mai bine si ne vom lua mai intai revansa la Campionatul European care se va desfasura in Austria, la Salzburg, in luna mai” – a adaugat Daniel Marin.

La natatie, Paul Georgescu a cucerit 10 medalii (la toate probele la care a concurat): 7 de aur la 100m liber, 50m spate, 100m mixt, 50m liber, 100m spate 100m fluture si 200m liber, respectiv 3 medalii de argint la 50m bras, 100m bras si 50m fluture. ”A fost o competitie pe cat de frumoasa, pe atat de dificila” – a spus Paul Georgescu. ”Frumoasa pentru ca a fost o atmosfera de neuitat si o organizare excelenta; dificila, in primul rand pentru ca am avut parte de un concurs diferit fata de cele cu care sunt obisnuit, adica in bazin fata de ape deschise si in al doilea rand pentru ca am luat parte la absolut toate probele posibile – 10, inotand in toate stilurile. Sunt mandru si foarte fericit ca m-am intors cu 10 medalii cucerite pentru culorile Catena Racing Team!”.
La proba de alergare (5000 m) au participat Constanta Gherasim Papagheorghe – locul 2 si medalie de argint, Simona Gorcea – locul 8 si Daniel Ionita – locul 14! ”…o competitie foarte frumoasa in care Catena Racing Team a stralucit” – marturisea Constanta Gherasim Papagheorghe la intoarcerea acasa. ”La festivitatea de premiere am fost intrebata de unde sunt… Si am fost foarte mandra atunci cand organizatorii au anuntat Catena – Farma – Romania – Nadia! Multumesc Catena si colegilor pentru increderea acordata!”.
La tenis de masa CATENA Racing Team Romania a avut doua echipe, prima dintre ele (cu Liviu Dasoveanu, Mihai Angelescu) reusind un excelent loc 8 din 44 de echipe participante, in timp ce Catena Racing Team 2 (Valentin Chelu, Gabriel Zamfirescu si Vasile Fodoran – antrenor) s-a clasat pe locul 16.

World Company Sports & Games 2018 a fost sustinut de Ministerul Sportului din Franta, tara care se pregateste pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Vara de la Paris, din 2024. Scopul este si atragerea a cat mai multor oameni catre practicarea sporturilor de masa. ”Conform ultimelor cercetari, 59% dintre cetatenii europeni nu practica niciodata sportul sau o fac foarte rar. Este responsabilitatea noastra sa promovam beneficiile practicarii activitatilor fizice si sa transformam Franta, dar si celelalte tari, in natiuni sportive” – a fost mesajul Ministrului Sportului, Laura Flessel. Deloc intamplator Franta si zona Loire Atlantique au fost alese ca gazde ale WCSG 2018: aici exista o Federatie de Sport pentru Companii, iar in zona activeaza 3.500 de cluburi sportive cu peste 400.000 de membri!

Prezenta echipei CATENA Racing Team Romania la World Company Sports&Games 2018 a fost posibila datorita sprijinului acordat de Catena, farmacia care sustine campionii. Unul dintre principalele obiective ale Catena este acela de a contribui la sanatatea romanilor inclusiv prin promovarea unui stil de viata sanatos. Iar acest stil de viata presupune miscare si practicarea unui sport.

Despre CATENA Racing Team

Lansata oficial pe 6 septembrie 2014 (Campina Open MTB, editia a III-a), la initiativa vicepresedintelui Fildas-Catena, dr. farm. Radu George, Catena Racing Team este o echipa polisportiva alcatuita din angajati si colaboratori din Bucuresti si din tara ai Catena, Fildas si ai Tonica Group, toti pasionati de sport si de miscare in aer liber. Acest proiect a fost demarat ca o extensie a conceptului de sanatate prin sport si de asociere a celebrului brand cu practicarea miscarii in aer liber.
CATENA Racing Team a devenit in scurt timp, un club redutabil, are un palmares impresionant de trofee, cupe si medalii (peste 250!) cucerite in competitiile de alergare, ciclism, mountain-bike, fotbal, handbal, tenis de masa, tir, natatie, alergare montana, duatlon, triatlon, maraton sau ultramaraton, cu premii speciale precum Cea mai inimoasa si Cea mai numeroasa echipa.

CATENA Racing Team numara in prezent peste 600 de membri care participa la competitii, unde urca de fiecare data pe podium. Organizeaza cu succes si campionate nationale interne de fotbal si handbal feminin, evenimente sportive care au devenit deja traditie si care aduna la start zeci de echipe Catena din toata tara.

CATENA SUSTINE CAMPIONII!