Expoziţia Femeile Pictore și Sculptore la Art Safari 2024

Expoziţia "Femeile Pictore și Sculptore" deschisă la Art Safari, ediţia a 15-a, prezintă o selecţie de 37 de artiste profesioniste care s-au lansat în lumea artei la începutul secolului al XX-lea şi care au fost susţinute de Asociaţia Femeilor Pictore şi Sculptore. Într-o perioadă dificilă pentru femeile artist ale căror lucrări nu prea erau primite în expoziţii, Asociaţia Femeile Pictore şi Sculptore a organizat şase saloane anuale între anii 1916-1927, unde artistele talentate îşi puteau expune liber creaţiile. Vizitând această expoziţie descoperim că "istoria artei create de femei este mult mai amplă decât ne-am imaginat" spune curatoarea expoziţiei Alexandra Ilniţchi-Ardelean.

În anul 1916, artistele Cecilia Cuţescu-Storck, Olga Greceanu şi Nina Arbore înfiinţează la Bucureşti Asociaţia Femeile Pictore şi Sculptore, susţinută de regina Maria, care va expune câteva picturi la primul salon organizat de asociaţie. “În perioada interbelică au avut loc foarte multe discuţii în spaţiul public despre rolul femeilor şi despre câştigarea drepturilor. Iar această activitate expoziţională a lor a contribuit foarte mult la creşterea vizibilităţii. Astfel, avem artiste consacrate care au expus alături de artiste debutante şi împreună au reuşit să creeze nişte evenimente expoziţionale care au făcut istorie” spune curatoarea expoziţiei Alexandra Ilniţchi-Ardelean.

Expoziția prezintă lucrări de pictură şi sculptură semnate de artiste cunoscute sau mai puţin cunoscute, dar foarte talentate: regina Maria, Cecilia Cuțescu-Storck, Olga Greceanu, Lucia Dem. Bălăcescu, Adina Paula Moscu, Nadia Grossman-Bulighin, Nora Steriadi, Mina Byck Wepper, Irina Codreanu, Georgeta Peters Holban, Celine Emilian, Elena Popea, Micaela Eleutheriade, Margareta Sterian, Ligia Macovei, Rodica Maniu (Mützner), Nina Arbore,  Maria Ciurdea Steurer, Merica Râmniceanu, Milița Petrașcu, Magdalena Rădulescu, Lola Schmierer Roth, Casilda Miracovici, Florența Pretorian, Maria Pillat-Brateș, Ecaterina Filionescu Murnu, Corina Lecca Pârvulescu, Letiția Lucasievici, Juliette Orășianu, Elena Serova Medrea, Lucia Beller, Cornelia Babic Daniel, Coca Romano, Rhea Silvia Radu, Vera Veslovschi Nițescu, Tia Peltz, Nutzi Acontz. Expoziţia “Femeile Pictore și Sculptore” poate fi vizitată în perioada 6 septembrie – 15 decembrie 2024, la Palatul Dacia-România de pe strada Lipscani din București.

Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.