Expozitia ‘Ervant Nicogosian si Prietenii’

De la moartea pictorului roman de origine armeana, Ervant Nicogosian (1928, Odesa – 2014, Bucuresti), Asociatia Culturala Ervant Nicogosian a organizat constant expozitii si manifestari pentru promovarea si valorizarea operelor artistului. Expozitia ”O viata in cautarea luminii. Ervant Nicogosian si Prietenii” deschisa in luna februarie 2022 la ARCUB – Hanul Gabroveni, a pus accent pe lucrarile realizate de Nicogosian in ultima perioada din viata, acompaniat fiind de picturile prietenilor care i-au fost aproape in aceea perioada.

Ervant Nicogosian in ultima parte a vietii a pierdut lupta cu glaucomul si a orbit complet. Insa cu toate acestea nu s-a oprit din pictat. Prin curajul si determinarea sa, a depasit acest impediment si a lasat Romaniei un patrimoniu cultural si artistic unic. A fost singurul artist plastic care a pictat fiind complet orb. Dupa o copilarie petrecuta intr-o Odessa cosmopolita, aflata la inceputul unei societati totalitare, intr-o familie persecutata doar pentru ca erau cetateni romani, ajunge sa isi petreaca adolescenta in lagarele comuniste din Uniunea Sovietica.

Opera lui acompaniaza povestea uimitoare de viata pe care a avut-o si exprima suferintele unei deportari brutale, frica, bucurii copilaresti, foame, boala, moarte, intuneric si mai ales speranta ca toate acestea se vor sfarsi candva. Ajuns in Romania, in plin regim comunist, studiaza sub indrumarea pictorului Camil Ressu la Institutul de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” din Bucuresti. Speranta lui de a fi liber nu se intrezareste caci este obligat un timp sa faca manifeste si afise pentru fabrici, conceptul lui artistic nefiind acceptat de partidul comunist. Dupa caderea comunismului incepe sa isi piarda vederea treptat pana la orbire completa. Nici in aceste conditii nu a incetat sa picteze. In acel moment prietenii i-au stat aproape si l-au incurajat si ajutat sa picteze. Pictorul Marian Dobre ii indruma pasii spre atelier si mainile pe paleta de culori pentru a putea recunoaste tactil unde sunt culorile asezate. Prietenii i-au explicat ca orbirea nu trebuie sa fie un handicap ci aceasta reprezinta o iluminare.

Asociatia Culturala “Ervant Nicogosian” dedica aceasta expozitie pictorului roman de origine armeana si prietenilor sai cu care toata viata a impartasit idei, situatii, probleme, bucurii si care i-au fost alaturi invatandu-l si invatand de la el. Ervant Nicogosian a fost fara doar si poate un deschizator de drumuri pentru contemporanii sai si pentru generatiile urmatoare prin pictura si mentalitatea lui inovatoare.

Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras