“Expoziția de față stă sub semnul zidirii sufletești ce ne adună, ne consolidează”, spune Ștefan Râmniceanu, coordonatorul expoziției. “Când ne strângem laolaltă este un act de zidire prin cuvânt. Cărămizile sunt bucăți ale sufletului.
Constantin Flondor s-a construit prin geometrie și se mântuiește prin pictură și asceză, într-o mișcare brawniană între rațional și senzația de a te pierde înlăuntrul ființei. Fulguirea lui Flondor conține sacralitatea ca stare de epifanie a picturii, în care crucea bizantină a micului fulg de nea reprezintă universul.
În cazul lui Horea Paștina asistăm la o pictură ce trimite la o existență monahală. Această trăire interioară îl apropie cu precădere de spiritul lui Fra Angelico, ce ne întâmpină la San Marco. Paștina evocă sacralitatea cu reținere și umilitate. Smerit ascultă și privește. Pictează necontenit liniștea.
Mircea Roman, unul dintre cei mai importanți sculptori contemporani români, ne aspiră în ceremonialul artei. Personajele sale sunt arhetipuri ale omului vechi prezentate într-o cheie modernă, absolut uimitoare. Sintetismul și spiritualitatea sculpturilor sale conțin un caracter iconic și arhaic, o deschidere spre universalitate. Roman are acest dar înnăscut al tradiției cioplitului în lemn, moștenit în mod cert de la țăranul român.
În atelierul său, Mihai Sârbulescu simte cum zidurile se ating strividu-l ca într-o menghină. Veșnicul neliniștit, o natură tensionată în interior și un exuberant plin de candoare în exterior, în căutarea inconfortului, este prizonier în propriul său atelier mental, în care deplasarea se face prin intermediul culorii care în final îl și salvează. Clopotele lui Sârbulescu sunt ca o chemare la rugăciune, sunt o stare de veghe. Sunetul clopotului său este vindecător.
În ceea ce mă privește, arta nu se poate desprinde de memoria ei istorică, dimpotrivă ea reprezintă vieți anterioare în care vom exista de-a lungul timpului. Mărturia noastră artistică este pașaportul pentru dincolo. În ceremonialul artei, pictura devine vindecătoare. Este o stare a transfigurării pe care vechii greci o numeau catarsis – purificarea spiritului prin artă. Zidirea este dăinuirea, este cetatea omului, așa cum arta este epifanie.” – Ștefan Râmniceanu, coordonatorul expoziției
Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.
