La conferinta vor participa Marcel Iures, Presedintele Festivalului „ANONIMUL”, Ludmila Cvikova, selectorul Competitiei de Lungmetraj, Irina-Margareta Nistor, selectorul Competitiei de Scurtmetraj – Fictiune si Animatie, Miruna Berescu, Directorul Festivalului, Ada Solomon, producatorul filmului Roxanne, precum si actorii deveniti regizori in Omnibus „ANONIMUL 10”, Dorian Boguta si Emanuel Parvu.
Intregul line-up al editiei aniversare ANONIMUL va fi prezentat in cadrul conferintei de presa, din care amintim cateva titluri mai jos:
„Sunt o baba comunista”, regia Stere Gulea, proiectat in avanpremiera la ANONIMUL, in deschiderea Serii Filmului Romanesc, marti, 13 august, in prezenta regizorului;
„Roxanne”, debutul in lungmetraj al regizorului Valentin Hotea, prezentat in premiera mondiala in cadrul sectiunii Cineasti del presente – Festivalul International de Film de la Locarno, va fi proiectat in premiera nationala in inchiderea ANONIMUL 10, in prezenta membrilor echipei;
„Viata mea cu Liberace” / „Behind the Candelabra”, in regia lui Steven Soderbergh va fi prezentat in premiera in Romania la „ANONIMUL”, in cadrul Serii HBO. Inaintea lui Elvis, a lui Elton John, inaintea Madonnei si a lui Lady Gaga, a fost „Liberace”. Pianist virtuoz, entertainer si star flamboaiant pe scena si in televiziune, Liberace a trait opulent si si-a asumat un stil de viata caracterizat de excese atat pe scena, cat si in afara ei. Pentru „Viata mea cu Liberace” / „Behind the Candelabra”, Steven Soderbergh lucreaza din nou cu Michael Douglas (Traffic, Haywire), Matt Damon (The Informant!, Contagion, Ocean’s Eleven, Ocean’s Twelve si Ocean’s Thirteen), precum si cu producatorul executiv Jerry Weintraub, dupa un scenariu al lui Richard LaGravenese.
Proiectat in cadrul Competitiei Oficiale la Cannes in 2013, filmul va fi prezentat la „ANONIMUL” joi, 15 august, prin amabilitatea HBO Romania.
Credit foto: “Viata mea cu Liberace/ Behind the Candelabra”: ©2013 Home Box Office, Inc. All rights reserved. HBO® and related channels and service marks are the property of Home Box Office, Inc.
– Productie originala HBO Europe, documentarul „Anul Dragonului”, regia Iulian Manuel Ghervas si Adina Popescu, va fi de asemenea proiectat la „ANONIMUL”.
Editia aniversara a Festivalului ANONIMUL se va desfasura in perioada 9- 18 august, la Sfantu Gheorghe, in Delta Dunarii.
Editia a X-a a Festivalului International de Film Independent ANONIMUL este organizata de Fundatia Anonimul, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Uniunii Cineastilor din Romania, Consiliului Judetean Tulcea, Institutului Cultural Roman si Televiziunii Romane- coproducator.
Sponsor Oficial: Stella Artois
Sponsor Principal: Programul CATENA pentru arta
Sponsori: Vodafone Romania, Beciul Domnesc, HBO Romania
Parteneri: Propaganda, CDI, Golden Tulip Victoria Bucharest Hotel, TNT Romania, Clubul Taranului
Parteneri media: Sensoarte.ro, Tonica, Radio Guerrilla, 24FUN, Catavencii, Esquire, Forbes, Story, Cinemagia, FilmReporter.ro, Webcultura.ro, Urban.ro, Feeder.ro, Happy Fish TV
www.festival-anonimul.ro
www.facebook.com/ANONIMULIFF