De pe Broadway, pe Lipscani
Titlul Bullets over Lipscani face trimitere la faimosul film al lui Woody Allen, Bullets over Broadway, dar mai degraba e o aluzie la adaptarile facute textului original. Astfel, situatiile sunt transferate in Bucurestiul nostru contemporan, referirile la diversi autori si carti celebre pentru new-york-ezi sunt facute la carti si autori romani cum ar fi Neagu Djuvara, Camil Petrescu, Hortensia Papadat Bengescu, iar libraria Carturesti devine un loc conspirativ.
Personajul central, detectivul Keiser Lupowitz, apare in toate cele trei scene: in prima o femme fatale il angajeaza sa-l gaseasca pe Dumnezeu, in a doua scena Moartea vine sa-i castige sufletul intr-un joc de Mortal (da, exact) Kombat si in ultima, o misiune il duce pe detectiv intr-un bordel in care nu platesti pentru sex, ci pentru discutii intelectuale. Cei trei protagonisti ai spectacolului sunt Dan Radulescu, Catalin Babliuc si Smaranda Caragea.
Premii over Lipscani
Bullets over Lipscani a obtinut premiile pentru Cel mai bun actor (Catalin Babliuc) si Cel mai bun regizor (Eugen Gyemant) la Maratonul Teatrului Independent 2012 si premiul pentru Cel mai bun actor (Catalin Babliuc) la prima editie a Festivalului National de Teatru Independent (2013).
Bullets over Lipscani este spectacolul cu cel mai mare succes la public al regizorului Eugen Gyemant (Cum am invatat sa conduc la Teatrul de Comedie, Vitelul de aur la ArCub, Bartender Blues la Godot Cafe Teatru, Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare si Julius Caesar – ambele la Teatrul de pe Lipscani, Yom Kippur la Teatrul de Nord Satu Mare).