Toata poezia din dramaturgia lui Lorca transpare pe scena datorita actorilor si deopotriva regizorului, coregrafului (Premiul special pentru coregrafie UNITER, 2010) si scenografului, care au conceput un spectacol rafinat, original, in care nu se aud tonuri false, un spectacol care-i poate bucura si pe „spectatorii profesionisti”, si pe neofiti.
Ritmul, dansul, gestul fac parte dintr-o lume ascunsa a individului, dar si a colectivitatii. Trupul este supus pieirii, trupurile noastre cad, invinse de gravitatie, dar o forta magica, pe care Garcia Lorca o numeste duende, se opune acestei caderi, pentru ca si ea este o forta a pamantului: este instinctul realitatii si, totodata, inspiratia artistica, ce conecteaza omul si trupul lui la regulile prime si ultime ale vietii. Aceasta dualitate se regaseste in lupta personajelor din Yerma cu formele rigide impuse de traditie, de limbaj, de conventiile sociale. Dansul este un mijloc ideal pentru a exprima permanenta lupta a formelor.
