Un Tramvai Numit Dorinta

27/03/2015

4.158 vizualizari

Opreste si in Bucuresti, la UNTEATRU. Adaptarea dupa textul lui Tennessee Williams e semnata de Andreea si Andrei Grosu. E o montare care a luat mai multe premii, e foarte bine primita de spectatori si are si de ce.

Un barbat si doua femei

In textul premiat cu Pulitzer(1948) al lui Tennessee Williams, Stanley e un animal cu o gandire primitiva si nu face deloc risipa de afectiune. Stella e tipul femeii care se adapteaza la o viata cat de nesatisfacatoare, atata timp cat ramane langa barbatul pe care, desi il considera un porc, e convinsa ca il iubeste. Pana aici e un cuplu clasic. Fericit cu nefericirea lui. Pana apare Blanche. Blanche e o femeie sensibila, visatoare, care vine dintr-o lume in care nu mai e loc pentru ea. Si devasteaza si lumea surorii sale. E femeia pe care barbatii o doresc, dar nu ca s-o ia de nevasta. Cand aceste trei lumi se intalnesc intr-o casa prea mica, drama erupe prin toti peretii. Practic nimeni nu iese din aceasta poveste la fel cum a intrat. Stella casca mai bine ochii asupra vietii pe care o duce, Stanley zgaraie , maraie si raneste , fara a obtine insa vreo satisfactie din asta . Iar Blanche e distrusa. Pe ea nimeni nu o mai vrea, petele trecutului o acopera precum blana pe o tigresa. Nu se poate ascunde, asa cum tigrul nu se poate preface ca e camila. Sau invers. Nici nu mai are unde sa fuga. Doar in imaginatie…Desi iluziile sunt cele care au adus-o aici. Si sunt slabe sansele ca ele s-o poarte in locul pe care l-a visat toata viata.

Intre realism si magie

Cred ca in fiecare dintre noi viseaza cate o Blanche, motaie cate o Stella si urla cate un Stanley. Cat de greu e sa armonizam toate partile care ne compun si care isi cer fiecare dreptul la existenta! Piesa aceasta ne poate ajuta sa ne intelegem mai bine. Daca Stanley ar fi putin mai curios si mai intelegator cu firea delicata a lui Blanche, nu s-ar schimba oare toata povestea? Sunt convinsa ca da. Macar Blanche e ceva mai constienta de sine, de proiectiile, dorintele, iluziile, pacatele sale. Iar Mihaela Trofimov intrupeaza o Blanche atragatoare, plina de farmec, o femeie ceva mai moderna si deci mai credibila pentru noi. Imi place ca se distanteaza de imaginea lui Blanche/Vivien Leigh, care e atat de puternic intiparita in mintea noastra drept The One and Only Blanche. Asa un impact a avut filmul lui Elia Kazan, cu acesti Marlon Brando/Vivien Leigh, incat e o adevarata placere sa vezi o Blanche care poate fi chiar…una dintre prietenele sau cunostintele tale. Pentru ca, nu-i asa, care dintre noi nu-si doreste putina magie in locul realismului, nu?