Edgar Knecht Quartet a urcat pe scena de la Garana in cea de-a doua zi de festival. Unici, cu sunete cum rar s-au mai auzit. Alaturi de liderul formatiei, pianistul Edgar Knecht, fac parte din quartet Rolf Denecke, la bas, Stephan Emig si Tobias Schulte la tobe & percutie.
Pianistul si compozitorul Edgar Knecht a inceput sa compuna pentru pian de la varsta de 14 ani. Printre numeroasele sale proiecte solo premiate, se numara compozitii pentru piese pentru teatru, film si televiziune. Cu proiectul sau Valsanova, Knecht calatoreste si da concerte in toata lumea.
Compozitiile lui Knecht sunt surprinzatoare, neasteptate si nu te vor plictisi niciodata. Se trece dintr-un ritm in altul, dintr-un stil de muzica intr-un amalgam de world music, jazz, latino, baroc. Este un fel de jonglerie cu sunete contemporane. Iti vine sa plangi, sa dansezi, sa iti cumperi cele mai scumpe boxe sau casti, sa ii asculti non-stop. Este albumul pe care il asculti pe “repeat”.