Spectacol dedicat Zilei Nationale la Opera Comica pentru Copii

Solistii Operei Comice pentru Copii (OCC) si tinerii olimpici de la Colegiul National de Muzica "George Enescu" din Bucuresti vor sustine un spectacol extraordinar cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei.
Evenimentul are loc luni, 1 decembrie, incepand cu ora 17, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, Calea Giulesti nr. 16. Biletele se achizitioneaza prin reteaua bilete.ro.

“Ziua Nationala a Romaniei este prilej de sarbatoare pentru romanii de pretutindeni. Este momentul din an cand ne raportam cu emotie la istoria neamului si privim cu speranta spre viitor. Avem tineri talentati, care ne reprezinta cu succes tara la nivel international, si este datoria noastra sa-i promovam, sa-i sustinem si sa le aplaudam rezultatele. Tinerii muzicieni romani care au atins performante remarcabile merita o sala arhiplina care sa le multumeasca prin caldura aplauzelor pentru modul in care aleg sa fie ambasadori ai Romaniei.”, a declarat Felicia Filip, director general al Operei Comice pentru Copii.

Programul concertului extraordinar include lucrari clasice, de mare popularitate, din repertoriul romanesc si universal, in interpretarea orchestrei Colegiului National de Muzica “George Enescu”. Vocilor Operei Comice pentru Copii – Oana Serban (soprana), Andrei Lazar (tenor) si Stefan Schuller (bas) – li se vor alatura tinerii olimpici Paul Raducanu (vioara), Maria Jurca (vioara) si Alexandra Curca (violoncel). Conducerea muzicala este asigurata de tanarul dirijor Gheorghe Iliuta.

In perioada 28 noiembrie – 12 decembrie, Opera Comica pentru Copii organizeaza cea mai mare actiune de colectare a jucariilor din Bucuresti. Campania Jucariile Operei pentru Copii (JOC) isi propune sa colecteze un numar cat mai mare de jucarii de la cei care nu mai au nevoie de ele. Dupa selectia si igienizarea lor, acestea vor fi donate de catre artistii OCC copiilor defavorizati de la mai multe scoli speciale, centre de plasament si orfelinate din Bucuresti.
Astfel, bucurestenii care doresc sa doneze o jucarie o pot face venind la sediul Operei Comice pentru Copii (Calea Giulesti, nr. 16) unde, incepand din data de 28 noiembrie este montata o cutie-cadou, disponibila publicului, zilnic intre orele 8 si 22.

“Nu exista copilarie fara o jucarie… preferata. Papusa mea se numea Pumusica (de la Frumusica). Putin cosmetizata si ingrijita, o voi aduce si o voi dona in cadrul campaniei J.O.C. Va invit sa va alaturati celei mai frumoase fapte pe care o putem face in preajma venirii lui Mos Craciun, aceea de a aduce zambetul pe fata copiilor mai putin norocosi.”, a declarat Felicia Filip, Directorul Operei Comice pentru Copii.
“Este important pentru bucuresteni sa stie ca atelierele lui Mos Craciun sunt la Opera Comica pentru Copii. Avem un centru de colectare al jucariilor foarte bine pus la punct, suntem pregatiti sa sortam si sa igienizam fiecare jucarie ce va ajunge in mainile copiilor. Solistilor si balerinilor institutiei noastre li s-au alaturat un numar important de voluntari care sprijina campania caritabila J.O.C. Ne propunem sa strangem cel putin 2000 de jucarii.”, a declarat Emil Pantelimon, Directorul de Comunicare al institutiei.

In cadrul stagiunii 2014-2015, Opera Comica pentru Copii, alaturi de ”Haensel si Gretel”, cea mai noua premiera, va prezenta alte patru noi productii: “Spectacolul de Craciun” (spectacol mosaic, premeira pe 7 decembrie), “Peter Pan” (musical), “Flautul fermecat” (opera) si “Fetita cu chibrituri” (balet). Biletele pot fi achizitionate prin reteaua bilete.ro.

Opera Comica pentru Copii este o institutie publica de cultura aflata in subordinea Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Unica in lume prin segmentul de public caruia i se adreseaza, Opera Comica pentru Copii a reusit pana in prezent performanta de a castiga 70 de premii nationale si internationale la festivalurile de profil. Cu 60 de titluri de opera, opereta, musical si balet in repertoriu, institutia sustine anual peste 200 de reprezentatii atat la sediu, cat si in turneele nationale si internationale pe care le desfasoara.