Cum a fost la V for Vintage #18

Peste 5000 de vizitatori au trecut pragul Grand Hotel du Boulevard pentru cea de-a 18-a editie a targului de design contemporan si cultura vintage, V for Vintage.

Sectiunile si categoriile la care au participat zeci de designer si creatori au fost design vestimentar, accesorii si bijuterie contemporana si de arta, design de obiect si vintage authentic. Selectia colectiilor care au avut ca tema „It’s all about details’ a fost facuta de Juriul V for Vintage #18, unul dintre jurati fiind Cristina Savulescu, Creative Director al brandului cu acelasi nume si mai nou, Seen. Imi impart viata intre mostre de materiale, tipare, schite, analize financiare, productie, oameni creativi si rolul de mama si sotie – spunea ea. Sunt unul dintre oamenii care au creat locuri de munca pentru absolventii de design si oamenii creativi din industrie. Am construit 2 branduri care sunt in crestere si genereaza profit. Am reusit sa fac colectii si campanii care au atras mii de clienti interni si externi.

Practic, V for Vintage este locul de intalnire al celei mai mari comunitati de pasionati de design vestimentar, vintage autentic, accesorii, bijuterie contemporana si obiecte decorative.
La V for Vintage studentii Universitatilor si Facultatilor de Arta si Design din Bucuresti, Cluj si Timisoara au prezentat colectii dedicate si instalatii in zona Future Design. Colaborarea sustine studentii si le ofera o viziune realista, practica, privind piata de design si un feedback imediat din partea publicului.

Laura Hincu a fost designerul invitat special la Editia #18. Colectia prezentata, Silk Essentials by Laura Hincu a cuprins piese delicate, linii fluide si detalii minimaliste, realizate exclusiv din matase naturala.
Framboise si Snobbish Breakfast sunt castigatorii premiilor Beau Monde si Marie Claire la V for Vintage #18. Iutta a fost cel mai votat brand la aceasta editie a targului si castigatorul premiului Most Popular Designer la V for Vintage #18
V for Vintage este cel mai mare targ de design contemporan si cultura vintage din Bucuresti, conector al initiativelor locale de design.

Senso Arte a fost partener media al V for Vintage #18.