Concursul de sarituri peste obstacole Cupa Romaniei, organizat de baza hipica Equestria, si-a desemnat castigatorii

Bucuresti, 27 iulie – Cai si calareti din toata tara au participat, ȋn perioada 23 - 26 iulie, la concursul national de sarituri peste obstacole Cupa Romaniei, organizat de baza hipica Equestria, din Tancabesti. Desfasurata ȋn cadrul etapei a III-a a Circuitului Salonul Calului, competitia a adus la start peste 60 de calareti cu 150 de cai, cele mai bune cupluri fiind desemnate castigatoarele Cupei Romaniei la Juniori, Tineret si Seniori, individual si pe echipe.
Suntem bucurosi ca, ȋn ciuda verii toride, am reusit sa strangem din nou la start un numar impresionant de cupluri cal – calaret din toata tara. Acest lucru ne demonstreaza ca interesul pentru echitatie devine tot mai mare, iar sportivii ȋsi doresc sa participe la competitiile ecvestre, fiind motivati si de obtinerea punctelor pentru clasamentul final. Cupa Romaniei sustine obiectivul clubului Equestria, de a ridica echitatia autohtona la nivelul competitional european, prin organizarea unor concursuri de mare amploare, a declarat Ozana Moraru, Proprietar al Bazei Hipice Equestria si Presedintele Clubului Equestria.
Prin vechea sa traditie ȋn sprijinirea sporturilor hipice ȋn Romania, ne bucuram ca Jockey Club a putut contribui la reusita acestui spectacol. Apreciem activitatea clubului organizator Equestria si a presedintelui sau, doamna dr. Ozana Moraru, pentru munca sustinuta cu entuziasm si promovarea echitatiei, concursul de fata fiind un exemplu, a declarat Constantin Avramescu, vicepresedinte Jockey Club Roman.
Competitia, desfasurata pe parcursul a patru zile, s-a remarcat printr-o structura complexa, cu 19 probe de sarituri peste obstacole, dedicate atat cailor experimentati si sportivilor seniori, cat si probe pentru cai tineri alaturi de junori, amatori sau sportivi debutanti.
Concurentii ȋncepatori, copiii si amatorii au putut participa la probele de nivel F si respectiv E, unde gradul de dificultate este mai scazut, iar obstacolele sunt ȋnaltate pana la 1,10 m.
In prima zi de concurs, s-a desfasurat Cupa Romaniei la Juniori, cu obstacole de 1,20 m, iar dupa un baraj strans, sportiva Al Jamal Dunja, ȋmpreuna cu calul Gioconda, au fost desemnati castigatori. Si la proba de Tineret, sportivii au avut parcursuri demne de un concurs national, locurile de pe podium fiind ocupate de Bradisteanu Mladin Alexandra cu Castaway, Al Jamal Dunja cu Gemilio LCS si Gheorghe Razvan cu Capucino.
Sportivii cu experienta s-au straduit sa atinga cele mai bune rezultate ȋn probele mai dificile, de nivel D, C, B si A. Astfel, Cupa Romaniei la nivel D a fost castigata de sportivul Norbert Schumann cu Castaway, urmat ȋn clasament de Irimia Constantin cu Lara, Lates Florin cu Natasha, Bucur Ionel cu Karma si Tulea Ioana cu Switch du Lambert. Cele mai bune rezultate la Cupa Romaniei, nivel C, au fost obtinute de Bucur Ionel alaturi de Karma (locul I), Leonte Bogdan cu Stakkato’s Ego (II), Nemes Calin cu Bucura (III), Irimia Constantin cu Lara (IV) si reprezentantul Turciei, Armagan Ozorkey cu Candilio (V). La Cupa Romaniei nivel B au urcat pe podium Norbert Schumann cu Belle de Jour si Cembalo II (locul I si II), Luca Ruxandariu cu Bamboo, Cojocariu Aurel cu Predestinata si Nemes Calin alaturi de Bucura.
Proba dedicata echipelor de Seniori a fost castigata de sportivii clubului Felix Topescu: Petre Patrick cu calul Pitano, Milascon Bogdan cu Erinde, Ruxandariu Luca cu Wellcome. Pe locul II, la egalitate de puncte, s-au clasat echipele: Steaua Bucuresti, formata din Cojocariu Aurel, Gheorghe Claudiu, Norbert Schumann si Napoca Sport Horse cu sportivii Neacsa Mihai si Irimia Constantin.
O proba foarte interesanta a avut loc si duminica, cu un traseu mai deosebit, proba numita Aduna-ti punctele, care a fost castigata de Cojocariu Aurel cu Lucy Liu, urmat de Bucur Ionel alaturi de caii Cupido G si Karma, reprezentantul Equestria, Lates Florin, cu calul Stormy Weather, sositi pe locul IV si Morosan Ionel cu Winchester, pe locul V.
Competitia s-a ȋncheiat duminica, 26 iulie, cu cea mai dificila proba, de nivel A, Cupa Romaniei – Jockey Club, castigata de sportivul Norbert Schumann, ȋmpreuna cu calul Belle de Jour, urmati, la mica diferenta de timp, de Luca Ruxandariu cu Bamboo. Pe podium au urcat si Luca Ruxandariu cu Wellcome (III), Bucur Ionel cu Bangkok Girl (IV) si Norbert Schumann cu Cooper’s Creek (V).
Dupa patru zile cu probe dificile, la finalul Cupei Romaniei la obstacole, au fost desemnati primii trei sportivi la categoria Seniori: Norbert Schumann, Bucur Ionel si Irimia Constantin.
Pe langa punctele si experienta acumulata ȋn competitie, efortul sportivilor participanti la concursul national de sarituri peste obstacole Cupa Romaniei a fost recompensat cu premii totale ȋn valoare de 45.000 lei.
Sponsorii evenimentului sunt: Clinica Oftalmologica Oculus, Jockey Club Roman
Parteneri: Federatia Ecvestra Romana, Corona Garden.
Partenerii media ai evenimentului: TVR, Europa FM, Radio Romania Actualitati, Revista Biz, Beau Monde, Casa Lux, Auto Motor si Sport, The Art of Living, City Compass, Romania-Insider.com, Cavaleria.ro, Orasulm.eu, Sportsbusiness.ro, Urbankid.ro, Sensoarte.ro, Horse TV, TriptoRomania.ro, RaluCalatoreste.ro.

Despre Equestria:

Clubul Equestria a fost infiintat in anul 2010 de catre Dr. Ozana si Cristian Moraru. Este situat in zona Snagov, sat Tancabesti pe o suprafata de 2,5 hectare din care 1 hectar il reprezinta constructia clubului la sol. Equestria dispune de terenuri de concurs si manej, padocuri, 86 de boxe pentru cai, manejuri acoperite, tribune pentru 500 de spectatori si detine 75 de cai (28 proprii si 47 in pensiune) din cele mai frumoase rase. Clubul permite plimbari in aer liber in imprejurimi si organizeaza permanent lectii de echitatie pentru copii si amatori. Dotarile sunt completate de un hotel si un restaurant cu o capacitate de 50-60 de persoane, precum si o terasa exterioara. Equestria organizeaza competitii regulate de echitatie pentru profesionisti, dar si pentru copii si amatori. Manifestarile deja traditionale includ Cupa Equestria, Marele Premiu al Municipiului Bucuresti, Salonul Calului, concursurile de casa Equestria sau, incepand cu 2013, Concursul international de sarituri peste obstacole FEI – Longines Grand Prix.
Mai multe informatii despre accesul la eveniment sunt disponibile la adresa: www.equestria.ro