Superbrands Romania a omagiat brandurile cu performante exceptionale in anul 2017, in cadrul Galei de decernare a trofeelor pentru excelenta in branding. Aceasta a prilejuit si lansarea celei de-a opta publicatii “Superbrands”, un instrument de referinta privind potentialul Romaniei, un reper pentru publicul interesat de o piata si un stil de viata dominate de criterii precum reputatia, calitatea, dinamismul, diferentierea pe piata. In Romania, ca oriunde in lume, statutul de Superbrand intareste pozitia unui brand, ii adauga prestigiu si ii reasigura pe consumatori sau pe partenerii de afaceri de faptul ca alegerea lor este cea mai buna, garantata fiind de o reputatie impecabila.
Este a treia editie consecutiva in care CATENA este recompensata cu prestigiosul trofeu al Galei SUPERBRANDS. CATENA si alte 30 de companii au fost distinse cu trofeele Superbrands la Gala Superbrands Romania 2017/2018. Intitulata simbolic “Brands Kingdom: 100 Years and Centuries Ahead”, in onoarea sarbatoririi a 100 de ani de la Marea Unire, cea de-a VIII-a editie a galei a onorat cu trofee branduri cu activitate si rezultate exceptionale, desemnate Superbrands ale Romaniei in 2017.
Decernarea premiilor a avut loc in prezenta lui Petro Diogo Vaz, CEO Superbrands Portugalia, maestrul de ceremonii fiind Colin Lovering, Charmain, British Romanian Chamber of Commerce.
CATENA, reprezentata de Sabina Carbunaru (Marketing Manager), Eduard Sandulescu (Coordonator Marketing OTC) si Alina Idris (Specialist Marketing) a fost desemnata castigatoare in urma analizei facute de Consiliului de onoare pentru acordarea statutului de Superbrand, pe criterii consacrate, precum calitate, integritate si incredere, dar si pe baza voturilor acordate de clienti.
Organizatia Superbrands opereaza in aproape 100 de tari ale lumii, stimuland in mod proactiv, de peste 25 de ani, dezvoltarea pietelor locale prin programe specializate de branding si prin publicarea volumelor “Superbrands”, care omagiaza cultura reputationala a brandurilor, precum si industria comunicarii din fiecare tara.
„Ne bucuram sa onoram o comunitate de afaceri puternica si vizionara, guvernata de lideri exceptionali, fie conducatori de companii multinationale, fie antreprenori de succes sau lideri in alte domenii ce sustin dezvoltarea afacerilor. Ne bucuram sa punem in lumina, in egala masura, creativitatea si gandirea strategica a specialistilor in marketing, branding sau in comunicare, mintile stralucitoare care dau viata absoluta brandurilor, construind reputatia, bunul cel mai de pret in afaceri si nu numai”, a spus Catalina Rousseau, President & CEO BDR Associates si Country Manager, Superbrands Romania.
Aprecierea si increderea de care se bucura brandul Catena sunt dovedite si de premiile pe care lantul de farmacii le-a primit in ultimii ani, printre care: Best Buy Award – Distinctie pentru farmacia cu cel mai bun raport calitate-pret din Romania, pentru trei editii la rand – in 2013/2014, 2015/2016 si 2017/2018; Trusted Brands – premiul pentru „Brandul de farmacii in care romanii au cea mai mare incredere”, pentru doi ani la rand – 2014 si 2015; Superbrands –2013, 2015, 2017; Qudal – Lantul de farmacii nr. 1 din punct de vedere al calitatii produselor si serviciilor din Romania, in 2014-2015 si 2016/2017, precum si premiul Customer’s Friend (Prietenul Cumparatorilor), oferit de ICERTIAS (Asociatia Internationala de Certificare, cu sediul la Zurich, Elvetia). Ca o dovada de recunoastere a excelentei in afaceri, Fildas si Catena au fost desemnate, in 2017 de catre ICAP Romania, TRUE LEADERS pentru anul 2016, si tot in 2017 Catena a fost recompensata cu Trofeul HOSPICE Champion Award.
Catena este reteaua de farmacii numarul 1 in retailul farmaceutic din Romania si a demonstrat, de-a lungul anilor, nu doar ca vine in sprijinul sanatatii romanilor, dar ca se implica activ in ample actiuni de preventie si de informare a populatiei, in activitati de promovare si practicare a unui stil de viata sanatos, precum si in diverse campanii sociale si de ajutorare.
La Gala Superbrands Romania 2017/2018 au participat peste 200 de reprezentanti de varf ai mediului de afaceri, inalti diplomati, oameni de cultura sau din industrii creative, lideri de opinie din alte domenii, jurnalisti de marca.