După succesul spectacolului „Idolul și Ion Anapoda”, îndrăgita actriță Oana Pellea revine pe scena Centrului Cultural din strada Lipscani, nr. 84-90, într-un nouă comedie romantică - „Frumos e în septembrie la Veneția”, după Teodor Mazilu, în regia Marianei Cămărășan. Premiera va avea loc vineri, 18 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala Mare, ARCUB.
”O neașteptată poveste de dragoste se dezvăluie acolo unde suntem prea obișnuiți să vedem doar neajunsurile, într-o realitate pe care doar visul pare că o mai face suportabilă. Dar el nu poate și nu trebuie să o substituie, ci doar să-i aducă la lumină profunzimea, sensul și frumusețea”. Această parabolă teatrală îi aduce împreună pe scena ARCUB pe îndrăgiții actori Oana Pellea și Mircea Rusu. Cunoscută pentru spectacole precum „Amalia respiră adânc” (Teatrul ACT), „Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice”, „N(aum)” (Teatrul Metropolis), „Cinci ore cu Mario” (UNTEATRU) sau „Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva” (Teatrul Odeon), regizoarea Mariana Cămărășan a ales să monteze pe scena ARCUB, o adaptare a piesei scrise de dramaturgul Teodor Mazilu. Scenografia este semnată de Vladimir Turturica, iar light design-ul de Ștefan Vasilescu.
„Îndrăgostiți de însuși faptul de a fi îndrăgostiți, milioane de oameni visează Veneția. Adriatica bate cu valurile sale malurile de cărămidă ale insulei. Felinarele se aprind unul câte unul, dintr-un tonomat se aude incredibila muzică a lui Lucio Dalla. Totul e ireal de frumos. În mirajul romantismului absolut, o femeie și un bărbat se redescoperă, așa cum nu și-au imaginat vreodată că ar putea fi. Realitatea, mijlocită de vis și dincolo de vis, este, de fapt, fabuloasă, iar lucrurile pe care abia îndrăznim să le visăm există deja în sufletul fiecăruia dintre noi. Ele prind viață atunci când … atunci când trăim acea… acel… nu găsesc cuvântul… care e antonimul singurătății?” – Mariana Cămărășan
„Privilegiul de a trăi în preajma lui Mazilu a fost unul de combatant: cotidianul lui era acela al unui participant la o cruciadă de fiecare clipă împotriva confortului intelectual, certitudinilor, clișeelor. Aveam impresia că inteligența lui începe acolo unde a noastră obosea, dizlocându-ne cu flacăra ei rece și salutară din cotloanele amăgirilor – în primul rând de sine. A trăit într-o neîncetată exigență față de sine, în refuzul (sau neputința?) compromisurilor. Și cum spunea unul din personajele lui: «Cine nu iubește compromisurile, nu iubește viața.» Dar e vorba de o cu totul altă viață decât cea care a fost, scurtă și mistuitoare, viața lui Teodor Mazilu” – Ioana Mazilu
”FRUMOS E ÎN SEPTEMBRIE LA VENEȚIA”, după Teodor MAZILU
Cu: Oana Pellea și Mircea Rusu
Scenografia: Vladimir Turturica
Light design: Ștefan Vasilescu
Regia și adaptarea: Mariana Camarasan
Producător: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și Asociația GOONG București. Proiect susținut de Raiffeisen Bank.
Durata spectacolului: 75 minute, fără pauză
Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziţionate online de pe www.arcub.ro și www.bilet.ro sau de la casa de bilete ARCUB (strada Lipscani, nr. 84-90). Prețuri: 50 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la casa de bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II).
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii. ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.