Salvarea prin arta – Oana Maria Cajal

Cunoscuta pentru piesele sale de teatru si volumele de poezie, Oana Maria Cajal revine acum in Romania ca artist vizual, deschizand la Galeria Senso o ampla expozitie intitulata Just Imagine. Expozitia cuprinde lucrari de pictura si picto-montaje din seria Posters for Unwritten Plays, realizate de artista in Canada.

Despre Oana Maria Cajal

In cartea Posters for Unwritten Plays realizata de Oana Maria Cajal si lansata anul acesta la New York, Andrei Serban a scris:
Simt ca e bine sa termin cu un omagiu adus autoarei, pe care o cunosc inca din adolescenta ei tumultuoasa, inceputa in strada Romulus din Bucuresti, de unde s-a exilat, atunci cand strada, orasul au devenit la un moment dat prea inguste, si, cum ea voia sa zboare, a aterizat la New York, unde a trait in plina atmosfera boema viata de artist din downtown Manhattan, a inceput sa scrie in engleza poeme, piese, dar dupa un timp a gasit ca orasul era prea imens si prea zgomotos pentru ea, care dorea sa se adune si sa-si gaseasca in liniste muza. A zburat din nou, mai intai spre California, mai tarziu spre Canada. S-a oprit din zbor cand si-a gasit locul la Montreal impreuna cu familia ei, care o adora si o protejeaza: un sot ideal si o fiica minunata. „Si-a gasit locul“ e un fel de a spune. Pentru ca undeva nelinistea, dorul, intrebarile, creativitatea o tin suspendata in aer. Picteaza, scrie, compune versuri, viseaza despre zbor. I-am amintit odata vorba inteleapta ca trebuie sa inveti sa mergi calcand cu picioarele pe pamant. Nu a invatat. Inteleg de ce. Oana se simte acasa doar calcand pe nori.

Mi-a spus candva: „Mi-e dor de dor“. Adica de zbor.
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras