Familia Daradici – o familie de artisti plastici

Constantin Daradici, Iulia Candea Daradici si Bogdana Maria Daradici, trei artisti plastici reputati, si-au reunit picturile intr-o noua expozitie in spatiul Fundatiei Dignitas din Bucuresti. O camera luminoasa a fost dedicata In memoriam artistului Constantin Daradici. Expozitia de pictura a familiei de artisti plastici Daradici poate fi vizitata in perioada 23 mai - 5 iunie 2017.
Artistului Constantin Daradici nu i-a placut niciodata sa literaturizeze, discursul estetic trebuind sa se afle in lucrarile sale, considerand ca autoportretul spiritual este conturat de insasi creatia in sine, cu conditia de a fi sincera pentru ca, nimeni nu ar trebui sa se foloseasca de arta pentru a-si construi o identitate mai putin apropiata de adevar. O fire, hai sa nu o numim introvertita, ci doar retrasa, retrasa in frumos, pictorul a fost deseori incadrat in curentul impresionist, pictura sa putand, la un moment dat, sa para o continuare a stilului, insa artistul prefera sa renunte la definitiile de acest gen considerand ca o pictura de valoare are propria sa existenta independent de aprecierile subiective sau chiar de pretul arbitrar al lucrarii. (B. M. Enescu)
Iulia Candea este o pictorita a insolitului auster. Un suras amar invaluie griurile si umbrele de brunuri si de rosuri cu care isi zamisleste lumea de vase turcesti, de interioare patinate de o noblete scapatata, de peisaje cu margini de padure, de curti si ziduri macinate de vreme, in fine, de portrete a caror nota comuna o reprezinta fuga dupa timpul pierdut al personajelor pictate. Desenul si culorile sale insumeaza esenta. (Liviu Tudor Samuila)
Bogdana Maria Daradici are darul de a surprinde intr-un mod aparte, cu multa delicatete, putere de sugestie si sinteza, spectacolul artei japoneze, al specificitatii japoneze, un univers care ii este nu numai drag dar structural sufleteste foarte aproape. In lucrarile sale se citeste un simt artistic innascut. Exista o siguranta in exprimarea ei plastica, in linie si in culoare, pe care le conduce in maniera de a-si crea un stil propriu si bine articulat. (B. M. Enescu)
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras