Deși este, în cea mai mare parte, propriul inventator, dirijor și organizator al actualei expoziții, artistul a integrat în demersul său o dublă colaborare, făcând echipă flexibilă cu Ruxandra Balaci, directorul-artistic fondator al MNAC, care l-a consiliat în selecția lucrărilor, și, prin agenția artMoves, cu Gabriela Massaci, care a susținut agenda de comunicare a proiectului.
Pictura sa, exuberantă cromatic, cu ecouri din fovism și naivi, reflexivă sub aparența sa caricaturală, tratează cu umor incisiv idei și obsesii personale precum visul, capitalismul, războiul, bătrânețea, relațiile de dominație sau solitudinea marilor aglomerări umane. Artistul nu se regăsește în portofoliul unei galerii anume, fiind interesat de spațiile de expunere alternative. Trăiește și lucrează la București.
“Melting pot de Basquiat, Van Dongen, Kippenberger, Comanescu, surrealism gen Carrington, grotesc expresionist gen Munch, gluma pop gen Simionoiu, energii de Gojira, Ovia, Artaud sau Dezarticulat – asimilări recognoscibile sau nu, asumate explicit sau nu dar prelucrate într-o altă dimensiune – constituie playlist-ul lui Deniz Constantin.
La cocktail participă și kitsch-ul de context, both glammy & trashy, distorsiunea, reciclarea a tot ce-i place, deruta, comemorarea ironică, sublimarea însingurării și a anxietății prin reprezentare.
Din acest BIG MIX (de DJ vizual) emană o energie strong, singulară, enjoyable sau suferindă – marca Deniz.” (Ruxandra Balaci)
“Tehnica pe care o folosesc se bazează mult pe accident și pe spontaneitate. Nu încerc să fac ceva șlefuit, îl las pe privitor cu minimul esențial și încerc să îl aduc în zona mea de umor prin calambururi de culoare, ca apoi să completeze “detaliile” prin ochiul minții.” (Deniz Constantin)
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.