Françoise Pamfil, inițiatoarea acestui album, spune: “Lansarea albumului lucrărilor de sculptură a Rodicăi Stanca Pamfil este o ocazie extraordinară de a considera arta sculpturală, portretistică, abstractă și arta publică a mamei mele, ca un zăcământ infinit de valoare artistică și de descoperiri. Albumul nu este un album monografic, este o încercare de a reuni câteva destinații de privire, de încântare și de bucurie ale lucrărilor mamei. Ea se întâlnește cu materia și lucrează cu un spectru foarte larg de materiale diferite. Pretextul structurii catalogului este dat de artă figurativă, sculptură mică, sculptură monumentală, adică artă publică, și participări la simpozioanele de sculptură în aer liber.”

Ioana Vlasiu, critic de artă, a scris în album: “Momentul intrării ei în viața artistică românească, clujeană, apoi oradeană, în cele din urmă bucureșteană, la mijlocul anilor ‘60, a fost unul fast. Generația din care face parte a avut șansa reluării, chiar dacă, încă firavă a relațiilor cu Occidentul și a beneficiat de o perioadă extraordinară de eferveșcență, de care se leagă organic și apariția taberelor în aer liber. Rodica Stanca Pamfil este o voce distinctă a generației ei, de care va trebui să se țină seamă.”
Pascal Paco Pamfil mărturisește: “Mamă exemplară, Rodica Stanca Pamfil a reușit aproape imposibilul – să crească doi copii în timp ce modela sau cioplea în curtea casei noastre din Oradea, să predea la Liceul de Arte, să participe la simpozioanele și taberele de sculptură în aer liber și mai ales să-l iubească, înțeleagă și să suporte pe enigmatic-genialul François Pamfil, preț de 45 de ani, nedespărțindu-se de el până în ultima clipă a vieții sale. Pe timpurile comunismului, între anii 1960-1989, puține femei sculptor au reușit să facă artă monumentală. Dintre ele le-aș numi aici pe Maria Pusi Cocea, Iulia Oniță și Gabriela Manole-Adoc, ale căror lucrări rămân memorabile aidoma creațiilor semnate în eternitate Rodica Stanca Pamfil, una și aceeași cu ființa care în viața de toate zilele avea harul de a dărui încontinuu bunătate și iubire elevilor și colegilor ei de breaslă.”
Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.