“Reprezentant al academismului românesc, Gheorghe Tattarescu s-a născut în octombrie 1820, la Focșani, ca fiu al lui Mihai, un modest funcționar, și al Smarandei Tattarescu. După pierderea părinților lui în urma unei epidemii de la început de secol XIX, Gheorghe Tattarescu împreună cu fratele său (Dumitru) au fost luati în grija unchiului lor Nicolae Teodorescu, care era membru al zugravilor de subțire. Observând îndeletnicirile unchiului său, Gheorghe Tattarescu devine pasionat de pictură. Bineînțeles că întâi începe cu prepararea zidului, cu prepararea culorilor, iar primele desene care ne-au rămas din această primă perioadă a lui datează de când avea șapte ani și reprezintă personajele unui circ ambulant și câteva animale.
Un moment important are loc în 1831, când Episcopul Buzăului, Chesarie, înființează Școala de Pictură de la Buzău. Iar printre primii elevi ai școlii îl regăsim și pe Gheorghe Tattarescu. Nicolae Teodorescu, cel care va fi însărcinat cu conducerea școlii, va introduce portretul ca studiu fundamental în programa acesteia. Doi ani mai târziu, în 1833, Nicolae Teodorescu împreună cu trei dintre elevii săi, printre care și Gheorghe Tattarescu, pictează Episcopia Buzăului. Un an mai târziu, Nicolae Teodorescu este chemat la București pentru pictarea Mitropoliei împreună cu Polcovnicul Matei. Şi bineînțeles ca, printre cei care l-au ajutat, se numară și Gheorghe Tattarescu. Contactul cu Bucureștiul va fi decisiv pentru Gheorghe Tattarescu, care dorea acum să își desăvârșească studiile în străinătate, mai ales că a fost susținut și de Nicolae Bălcescu, cel pe care l-a întâlnit în chiliile Episcopiei Buzăului și de care îl va lega o îndelungată prietenie. Cu sprijin financiar, cu o bursă din partea Episcopului Chesarie, Gheorghe Tattarescu pleacă în Italia în 1845, la studii. Această ultimă etapă de formare ca zugrav de subțire va fi definitivată prin realizarea portretului Episcopului Chesarie. În drumul său spre Roma face un popas în Atena, unde desenează câteva monumente antice, dintre care ne-a rămas “Monumentul lui Lysicrate” – un mic studiu în ulei pe carton, pe care cel mai probabil l-a terminat la Roma.
La Roma studiază în atelierele profesorilor de la Academia San Luca – Natale Carta, Giovanni Silvagni și Pietro Gagliardi; dintre aceștia, Natale Carta își va exercita cea mai pregnantă influență în arta sa, pe care o putem observa în interesul pentru rafelism, a temelor și motivelor abordate. La început, în primul an, se ocupă exclusiv cu desenul, studiind anatomia corpului uman după natură și perspectiva, și abia apoi începe să studieze culoarea. Una dintre primele încercări în culoare este lucrarea “Începuturile desenului” – o trimitere la originea anecdotică a picturii. Într-una dintre scrisorile sale către unchiul Teodorescu, referindu-se la diferența dintre pictura bizantină cu care era familiar și naturalismul picturii occidentale, Tattarescu îi scrie: „Crede-mă, iubite unchiule, că după stilul nostru nu prea sunt p-aici, dar eu voi căuta ca cel ce cunosc stilul a vă face unul întocmindu-l bine cu un bun desen precum și colorit…”. Aceasta este prima mărturie a artistului care își poziționează arta spre idealurile schimbării, ale înnoirii stilului bizantin.
În 1848, Gheorghe Tattarescu participă la un concurs pentru artiștii aflați la Roma, organizat de o grupare artistică patronată de papă, care are ca subiect pentru pictură o scenă biblică – “Simeon și Levi”. Deși participarea nu îi este acceptată de prima dată, pentru că era un concurs dedicat doar celor de religie catolică, în cele din urmă Tattarescu obține premiul întâi pentru lucrarea pe care o prezintă sub motto-ul „Nimic pentru glorie, totul pentru arta mea”. Pe lângă lucrul în atelier, pictorul Tattarescu vizitează muzee, galerii, biserici, monumente antice. Prin urmare, din perioada studiilor italiene, ne-au rămas o serie de copii după mari maeștri, unele dintre ele fiind comenzi primite din țară. Despre acestea el afirma că „sunt întotdeauna studii”, pentru că în acest fel își va îmbunătăți tehnica și modul de lucru. Amintim o amplă serie de madone după Murillo, crucificări după Guido Reni, madone, muze, putti după Rafael, Venus după Tițian, sfinte familii după Veronese, peisaje după Salvator Rosa. Gheorghe Tattarescu are un merit important într-o epocă în care copiile după operele unor mari maeștri erau singurele care puteau să le facă cunoscute în alt loc decât în cele în care erau expuse. Amintim, de asemenea, că prin acest demers de copiere a operelor celebre, alături de compoziții originale, Tattarescu a manifestat pentru prima dată intenția deschiderii unei galerii de artă la București.
Tot în perioada studiilor concepe și celebra compoziție alegorică de mari dimensiuni “Renașterea României”, ca susținere pentru mișcarea revoluționară care se desfășura atunci în țară. Mânat de idealurile naționale, pictorul Gheorghe Tattarescu personifică țara printr-o tânără femeie, care își îndepărtează vălul obscurității. Etapa studiilor sale de pictură este încheiată prin expedierea în țară a “Renașterii României” domnitorului Barbu Știrbei. Lucrarea a fost expusă într-o sală a Colegiului Sf. Sava și în nou înființata Pinacotecă a Statului, iar mai târziu, în 1867, la Expoziția Universală de la Paris. Spre finalul șederii sale la Roma realizează și câteva peisaje, pe care putem să le vedem ca pe o eliberare față de marile compoziții cu personaje, ca pe o inversare a genului de la fundal la reprezentare totală. Aceste peisaje sunt importante în creația lui tocmai pentru că peisajul ca gen autonom apare la noi mai târziu față de alte școli artistice și față de alte genuri.
A profitat de drumul întoarcerii în țară pentru a face un periplu și a vizitat centre importante din Italia, Franța, Anglia, Olanda, Belgia, Germania, Austria, iar de la Viena a ajuns înapoi în țară. El a considerat aceste centre artistice de o neapărată necesitate pentru desăvârșirea artei sale. Oprirea la Paris este importantă pentru că acolo îl reîntâlnește pe Bălcescu, căruia îi face un ilustru portret. Din popasul pe care îl face în Amsterdam, ne-au rămas două picturi de mici dimensiuni, reprezentând un cal în grajd și câteva găini, lucrări care sunt importante pentru că ele sunt considerate ca fiind primele de acest gen realizate de un artist român. Gheorghe Tattarescu revine în țară în noiembrie 1851, ca un artist cultivat, care știa destul de bine italiana și franceza, care citise marii clasici ai literaturii universale, și care văzuse capodoperele de pictură, sculptură și arhitectură.
La București își construiește un renume tocmai prin expunerea “Renașterii României” și prin faptul că dorește să devină portretistul orașului, ceea ce a și reușit realizând o galerie impresionantă de portrete ale personalităților contemporane lui. A devenit de asemenea și un important muralist, pictând în jur de 54 de ansambluri bisericești, printre care biserica Zlătari din București, biserica Sf. Spiridon, biserica Oteteleșanu din Măgurele, biserica Crețulescu.
Tot în această perioadă își cumpără o casă pe ulița Belvedere, actuală Domnița Anastasia, devenită Muzeul Gheorghe Tattarescu. Aici își instalează și atelierul, unde primea elevi pentru a le preda în particular pictura și desenul. În 1859, Gheorghe Tattarescu preia catedra de desen de la Colegiul Sf. Sava, predând în același timp și la gimnaziul Matei Basarab. Încă din timpul studiilor la Roma avea gândul de a înființa o Școală de Belle-Arte la București, iar o primă formă a acesteia am regăsit-o în atelierele pe care le avea cu elevii din propria casă. În jurul anului 1860, Tattarescu a înmânat Departamentului Cultelor și Instrucțiunii Publice – Proiectul de fondare a școlii de pictură, exprimându-și și dorința de a lucra la un Album Național care presupunea întreprinderea unei călătorii artistice prin țară pentru copierea unor costume, portrete, obiceiuri vechi. Câteva lucrări, transpuse în ulei pe pânză, care ne amintesc de Albumul Național sunt “Peștera Dâmbovicioara”, “Țăran din Muscel”, “Țărancă din Muscel”. Revenind la proiectul școlii de pictură, Tattarescu scrie către ministru: „Sunt încredințat că veți fi cunoscut trebuința în țara noastră a unei Școli de Belle Arte a cărei lipsă este de mult simțită de toată lumea”, datată 18 decembrie 1860. Propunerea lui Tattarescu este considerată primul proiect formulat explicit pentru înfiițarea unei școli de arte frumoase în București. În același timp, proaspăt venit de la studii de la Paris, Theodor Aman adresează la rândul său ministerului propuneri pentru înființarea unei Școli de Belle-Arte. Și, în final, în 1864, Theodor Aman este numit director al Școlii de Belle Arte din București, iar Gheorghe Tattarescu profesor de pictură. Pornind de la învățăturile lui Galigardi, completate cu observații personale, în 1865, apare manualul redactat pentru elevii școlii de Belle-Arte, intitulat “Precepte și Studii Folositoare asupra proporțiunilor corpului uman și desemn după cei mai celebri pictori”, arătând în acest fel și educația artistică dobândită în Italia. Printre elevii săi îi amintim pe Sava Henția, Mihail Dan, Dimitrie Serafim, Ion Andreescu, George Demetrescu Mirea, Ion Georgescu, Vermont, Frederic Storck. Contrar lui Aman, Gheorghe Tattarescu a susținut primirea fetelor ca eleve la Școala de Belle-Arte. Iar după moartea lui Aman, Tattarescu revine cu o cerere către minister cu scopul de a accepta și fetele ca eleve ale școlii și preia conducere școlii de arte, în august 1891, însă obosit și bolnav, ținând cont că avea vârsta de 71 de ani, se va retrage în octombrie 1892, iar doi ani mai târziu, în 1894, se va stinge din viață.
În 1951, nepoata artistului Georgeta Wertheimer donează statului clădirea, Casa Gheorghe Tattarescu, împreună cu o parte din patrimoniu. Iar în același an 1951, casa este declarată monument istoric. Doi ani mai târziu, în 1953, are loc deschiderea oficială a Muzeului Gheorghe Tattarescu. Deși în momentul actual, muzeul este închis pentru public, el conține lucrări de artă grafică, mobilier, artă decorativă, pictură, documente care aparțin familiei și artistului, patrimoniu care poate fi văzut în expoziții temporare și la redeschiderea muzeului.” (Ana Arsinca, muzeograf)
Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.
