Salonul Internaţional al Sticlei 2024 este organizat de Uniunea Artiștilor Plastici | Filiala Arte Decorative – București, curatori fiind Ioana Stelea & Mihai Băncilă. “Curatorii celei de a 36-a ediții a Salonului Internațional al Sticlei aduc în prin plan un concept curatorial elaborat, care acomodează printr-un exigent proces de selecție, discursuri artistice extrem de diferite, structurând astfel un traseu expozițional care are capacitatea de a prezenta lucrări relevante și perfect sincronizate cu practicile contemporane din domeniul sticlei, dar și cel specific artelor decorative. Echipa curatorială și-a propus să atragă atenția asupra acestei forme de artă, fragilă și puternică, în același timp; asupra unei întregi serii de artiști contemporani, chiar din diferite generații, care se încăpățânează să propună lumii artistice contemporane un material cu o istorie milenară, versatil, dar cu fabuloase abilități de a se adapta și răspunde esteticii contemporane.” (Ana Negoiță, coordonator științific)
De 5000 de ani, oamenii realizează obiecte decorative din sticlă. Primii care au creat sticluțe de parfum și cupe pentru băuturi, au fost egiptenii antici. Chiar dacă obiectele din sticlă par fragile, trasparența lor este fermecătoare, aducând lumina colorată în interiorul construcțiilor, de la celebrele catedrale gotice până la frumoasele case contemporane.
Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.