Cand mergi cu trenul si privesti pe fereastra la miile de imagini care trec pe langa tine e ca si cum ai aduna dintr-o calatorie sute de vieti de oameni pe care ii ghicesti ascunsi printre copaci, cu bucuriile si tristetile lor. Te uti pe geam la peisaje aride saracacioase sau dimpotriva luxuriante, verzi, bogate si nu ai cum sa nu te intrebi cum ar fi sa traiesti acolo, cum isi duc oamenii viata, ce muncesc (asta e poate mai usor de ghicit cand treci pe langa sate) daca au pasiuni si cum suna povestile lor de dragoste.
Am calatorit si eu mult cu trenul, in copilarie si in adolescenta si-mi aduc aminte de oameni care povesteau fara retinere orice despre viata lor, de ora mesei, de visarea intrerupta doar de opririle in gara si de foamea nestapanita de cer si de copaci pe care o simteam, pentru ca vroiam sa vad tot, sa inghit tot, sa-mi amintesc tot. Noaptea trenul suiera prin paduri intunecate pe unde doar ghiceai conturul copacilor iar tunelurile aveau ceva misterios si sumbru. Un gand era insa mereu prezent. Ca pe oriunde ar trece trenul, oricat de saracacios ar parea locul, chiar daca nimeni nu sta in gara parasita sa salute trenul, chiar si pe acolo oamenii se iubesc, fac copii si viata merge inainte. Ca viata nu e numai la oras si ca dragostea e pretutindeni. Asa e si in filmul lui Catalin Mitulescu. La periferia unui oras, dincolo de calea ferata, o femeie frumoasa traieste o poveste de dragoste cu un barbat care temporar a stat departe de ea. Dar se intoarce. Cu trenul. Si ce se intampla? Ce se intampla de obicei cand doi oameni sunt atrasi unul de celalalt si cand simtirea se lupta cu ratiunea si cand iei decizii fara a avea siguranta ca faci bine…Iar pana la urma ramane sentimentul, dansul iubirii in doi, experienta, amintirea. Mergeti sa vedeti filmul. Catalin Mitulescu se joaca din nou pe langa calea ferata ca in copilarie si gaseste aici doua personaje pe care le urmareste asiduu lasandu-le totusi sa-si aleaga singure drumul.
Text Mihaela Moldoveanu
Realizatori: Oana Georgescu
Mihaela Moldoveanu
