CV: Care sunt cele mai importante calitati ale operei unui artist, care pot determina un creator, un curator de arta, un director de muzeu, sa-i organizeze acestuia o expozitie?
AR: Fiecare mare muzeu din Romania si din lume si fiecare director de muzeu isi doreste o mare expozitie in muzeul sau… expozitia unui artist in viata.
Asa mi-am dorit si eu in perioada in care conduceam Muzeul National Cotroceni si asa m-am gandit la inceputul anului, cand elaboram planul cultural, ca in anul acela, anul de gratie 2009, in planul expozitional cultural al Muzeului National Cotroceni, sa figureze o mare expozitie de sculptura. Nu avusesem multe pana atunci si nu fusesera multe de cand s-a deschis muzeul pana atunci.
Si m-am intrebat: oare ce mare artist in viata, cu un numar impresionant de expozitii atat pe plan national cat si pe plan international, un artist care sa nu fie neaparat foarte cultivat in muzee, in sensul in care expozitiile sale sa nu fi fost intr-un numar foarte mare in ultima perioada in marile muzee din Romania, sa poposeasca si la Cotroceni?
Destinul sau intamplarea sau amandoua au facut sa ajung la opera maestrului Pavel Bucur. Si nu intamplator. Printr-o colega de-a mea, restaurator de profesie, apropiata a familiei Bucur, care mi-a propus acest proiect. Va marturisesc ca la inceput stiam despre unul dintre cei mai mari sculptori monumentalisti din Romania si nu numai, si ma gandeam cum aveam eu intr-un spatiu, cu dimensiuni nu foarte generoase ca inaltime, sa organizez unui mare artist, sculptor monumentalist, o mare expozitie.
Atunci am aflat ca, monumentalitatea este un dat al stilului unui artist si nu un dat al dimensiunii lucrarilor.
Atunci am aflat ca monumentalitatea este un dat al artistului si al operei sale nu este neaparat aceasta monumentalitate data de dimensiunile lucrarilor. Dar sigur, acest lucru aveam sa-l aflu pe parcursul colaborarii mele cu maestrul Bucur si in urma expozitiei pe care am organizat-o in 2009.
M-am gandit atunci ca un numar aproape egal de expozitii, organizate de Pavel Bucur, atat in strainatate cat si pe plan national, si foarte multe expozitii personale, 39 daca nu ma insel, aveau sa fie o coordonata foarte importanta in planificarea evenimentului meu din acel an.
Inseamna foarte mult pentru publicul unui muzeu ceea ce aduci tu ca forma educationala, ca nivel de importanta de nivel national si international; iar Muzeul National din Cotroceni era unul dintre cele mai importante institutii de cultura din Romania. Si, de departe, cea mai vizitata expozitie din punct de vedere al protocolului de catre Presedintii de Stat, de catre toate delegatiile oficiale la nivel inalt. Asadar, in acea perioada cat a stat expozitia pe simeza Muzeului de la Cotroceni, ea a avut posibilitatea sa fie vazuta si de catre o serie de delegatii si de Presedinti de Stat. Asadar, si aceasta componenta a fost foarte importanta in selectarea artistului.
Ne-am gandit atunci ca el poate da o noua dimensiune, el si arta lui (…) Cantacuzino – Brancovenesc, unui spatiu care a inceput sa fie ridicat undeva la 1688, care are o poveste foarte frumoasa peste care se poate sadi sau care poate asimila si tematica principala a operei lui Pavel Bucur, si anume ZBORUL.
Chiar titlul expozitiei „Portile ceresti” porneste de la o dimensiune mitica si se asimileaza foarte bine cu spatiul. Cu spatiul unei manastiri cantacuzine, un spatiu de-o frumusete si de-o arhitectura perfect asamblata in si peste lucrarile maestrului Pavel Bucur.
Sa nu uitam ca principala tema ilustrata atat in substanta cat si in titlurile multora dintre lucrarile sale este ZBORUL.
Imi aduc aminte, atunci cand a intrat la mine-n birou, i-am spus: „Buna ziua, Maestre! Bine ati venit intr-o manastire cantacuzina, in spatiul unei manastiri cantacuzine!”, el mi-a spus: „Da Doamna, am zburat de departe ca sa ajung pana aici!”. „De departe” nu insemna din Italia sau din alte zone ale lumi, unde cineva spunea foarte frumos „c-a ostenit ca un salahor al sculpturii”, „am zburat de departe” insemna gandul unei mari expozitii facute in Bucuresti, si nu oriunde, intr-una dintre cele mai reprezentative institutii de cultura a tarii.
CV: Dincolo de contextul acesta de marketing, de contextul istoric, de contextul geo-strategic al pozitionarii… ceva personal v-a determinat sa alegeti Pavel Bucur?
AR: Cand am vazut lucrarile, oricum expozitia era in planul meu expozitional (…..)
Eu i-am vazut lucrarile initial in niste fotografii, dupa ce am primit propunerea. Am rezonat imediat cu ele. M-am gandit ca va merge minunat… asta era ideea mea, ca privitorul , ca cel care vine sa simta acea emulatie pe care eu am trait-o in momentul in care i-am vazut lui lucrarile. Nu toate lucrarile de arta grafica, nici uleiurile, nici pictura, nu toate merg in acel spatiu al unei manastiri crestin-ortodoxe, nu toate se asimileaza. Asadar au fost multe expozitii pe care nu le-am facut, le-am organizat in alt spatiu.
Cand i-am vazut cateva dintre lucrarile mici, am inteles de ce mi-a spus: „Doamna, am zburat pana la dumneavoastra”; eu ma gandeam la niste lucrari de dimensiuni mari, cum ii stiam lucrarile nobile, impresionante, grandilogventa artei lui…, ma gandeam :„Doamne, unde am sa pun eu aceste lucrari?” Poate la intrarea muzeului, spatiile nefiind foarte generoase ca inaltimi.
Acea emulatie a unor lucrari de dimensiuni mici care intrau chiar in firidele spatiului expozitional, dar care insemnau de fapt un zbor si o inaltare. Dar asta aveam sa inteleg pe parcursul colaborarii mele cu Maestrul Bucur. In timp ce eu lucram cu el si puneam aceasta expozitie, aveam sa inteleg mult mai multe decat am simtit atunci cand i-am vazut pozele prima data, pozele lucrarilor care urmau sa vina la mine in expozitie.
Sa nu ma intelegeti gresit, dar cand am adus „Cumintenia pamantului” la Cotroceni, eu nu m-am atins de ea. Aveam asa o reverenta in fata ei incat, desi toata lumea poate isi dorea sa atinga, sa pipaie, eu nu ma apropiam de ea. A trebuit ceva timp. L-am iubit si-l iubesc foarte tare pe Brancusi, i-am dedicat expozitii la Muzeul Cotroceni.
Cand am vazut lucrarile mici, dar atat de mari ca substanta a Maestrului Bucur, am avut oarecum acelasi sentiment. Nu m-am apropiat foarte tare de ele, nici n-am pus mana pe ele. A trebuit sa treaca ceva timp si, stand de vorba cu el, sa-mi explice el cum este cu sufletul uman si cu „Ingerul fara aripi” si cu „Zborul” ca eu sa inteleg, nefiind un istoric de arta, ca eu sa inteleg ce reprezentau de fapt acele mici, dar foarte mari sculpturi, fiecare-n parte.
Asa a fost experienta mea care a continuat pe parcursul expozitiei.
La un moment dat, tin minte ca Maestru m-a si certat si a zis ca sunt foarte sensibila si ca ar trebui sa privesc lucrurile putin mai detasat, ca un istoric de arta si nu ca un om pasionat de arta. Il intrebam: „Maestre, dar ce sa le spun eu oamenilor cand vin sa viziteze aceasta expozitie?”. Si el mi-a dat un citat pe care l-am regasit apoi in multe dintre vorbele lui: „Oamenii, cand privesc lucrarile mele, trebuie sa se simta mai aproape de oameni, mai aproape de legatura cu natura, cu cerul, cu zborul pentru ca in cele din urma noi toti ne dorim sa zburam si toti ne dorim sa fim mai aproape de cer, sa zburam cu niste aripi pe care nu le avem, dar pe care ni le poate da sufletul nostru, gandul nostru niciodata ostenit, pasiunea noastra”… cam asta imi spune. Este foarte greu sa traduci unui public, poate mai putin avizat in acest domeniu, sa traduci lucrarile unui artist cu o substanta extraordinar de mare si de importanta pentru ceea ce inseamna monumentualul.
Monumentele si sculptura monumentala…, toti ne gandim la ea si toti avem in minte „Monumentul de la Straja”; ceva foarte mare, foarte inaltator, foarte grandilocvent, aceasta arta a grandilocventei. De multe ori un sambure sau un lucru mic face arta mare, si face obiectul mare. Si daca nu gasesc acest lucru, e foarte greu sa-l explici, e foarte important sa-l transmiti.
Cam asta este dialogul privitorului cu arta si dialogul unei persoane mai putin avizate sau chiar avizate cu arta unui mare artist. Si eu mi-am dorit ca un mare artist sa aiba expozitie in timpul vietii, si nu dupa. Sa putem profita cat mai mult de el, de gandurile lui, de arta lui, de ajutorul lui pentru ajutorul nostru.
CV: Dumneavostra ce parere aveti… o opera monumentala sau nu, trebuie facut pentru ea un efort sa se conserve, sa ramana sau poate fi lasata asa de izbeliste in voia sortii?
AR: Vedeti, creatorul este cel care creeaza si ne lasa mostenirea. Suntem noi ceilalti, si aici nu ma refer numai la forurile in drept care trebuie sa actioneze in acest sens, dar de multe ori acestea neglijeaza situatia si opera unor mari artisti.
Dar mai sunt si oameni cu suflet, mai sunt fundatii, asociatii, oameni cu interes, oameni cu pasiune. De multe ori acesti oameni au mai multa putere decat forurile in sine. Aceasta pasiune care depaseste, aceasta dorinta care depaseste un cadru legal si care face arta sa fie mai aproape de oameniii obisnuiti. Eu m-am luptat foarte mult cu elementele din muzeu, operele importante si Dumnezeu mi-a oferit sansa in acest sens sa pot sa trimit catre restaurare si catre conservare un numar impresionant de obiecte de cult, de arta plastica, arta decorativa, mobilier. Asadar, cred cu tarie in acest lucru. Cred ca este singura noastra mostenire. Singurul lucru care ramane in urma activitatii noastre profesionale este ceea ce ai cladit si ceea ce lasi in urma ta, fie ca ai construit, fie ca ai conservat, fie ca ai pastrat.
Stiu ca exista o poveste trista a unuia dintre cele mai importante monumente. El este unul dintre sculptorii care are cele mai multe monumente si obiecte de dimensiuni mari care intr-un spatiu pubilc. Acest lucru cred ca ar trebui sa ne dea de gandit. Stiu ca istoria nu este frumoasa a ceea ce s-a intamplat cu acel monument, stiu insa ca exista demersuri si ca sunt oameni care incearca sa recupereze un monument care la vremea respectiva ne-a fost ca un omagiu adus… iar lucrurile astea n-ar trebui sa dispara….
Scenariul si regia : Corina Voicu
Realizator: Mihaela Moldoveanu
Imagine : Alex Andries
Art Editing : Nicu Pojaru
Producator : Corina Voicu
