“Vocea Dunarii…”, ascultata la Bucuresti si la Tulcea

In perioada 18 - 20 august 2017 s-a desfasurat la Bucuresti si la Tulcea spectacolul itinerant intitulat Vocea Dunarii de la Varsare la Izvoare, avand ca scop promovarea Dunarii, atat ca reper geografic, cat si ca punct de interferente multiculturale.

Este un proiect care s-a nascut din iubirea si mandria de a gazdui acest fluviu miraculos si de a fi martorii privilegiati ai desavarsirii lui in mare. M-a fascinat dintotdeauna asemanarea dar si diversitatea culturala a obiceiurilor a traditiilor celor care locuiesc si isi oglindesc viata in Dunare. De aceea o panoramare intre locul de varsare, care in spectacolul nostru s-a numit Jurilovca, cu nostalgia plaiurilor ce schimba necontenit peisajul, pana la forta oltenilor de la Calafat si tenacitatea sublima a romanilor care isi apara identitatea din Valea Timocului, mi s-a parut un drum initiatic ce pune in valoare intensitatea cromatica a culturii dunarene. De aici a rezultat, cred, un spectacol viu traditional si modern in acelasi timp si, dupa cum s-a vazut, cu un imbucurator impact la public – a declarat Cristian Mihailescu, regizorul spectacolului Vocii Dunarii de la Varsare la Izvoare.

Cele doua reprezentatii au prilejuit intalnirea publicului cu artisti lipoveni, bulgari, tatari, greci, romi, sarbi si romani care provin din localitati riverane Dunarii. Ansamblurile “Reabinuska” (Jurilovca, Romania), “Qarasu” (Medgidia, Romania), “Stol” (Bucea, Serbia), “Rromnori” (Braila, Romania), “Rozele Calafatului” (Calafat, Romania), “Prista” (Ruse, Bulgaria) si Comunitatea Elena din Romania (Filiala Tulcea) au prezentat programe artistice inspirate din folclorul zonelor geografice pe care le reprezinta. Pe scena au urcat tenorul George Ionut Virban (solist al Teatrului de Opereta si Musical “Ion Dacian” Bucuresti, originar din Tulcea) si balerinele Ana Toderica si Cristina Tudorache, eleve ale Studioului de Balet al Operei Nationale Bucuresti, coordonate de prof. Magdalena Rovinescu, care au incantat publicul cu momente artistice de opera si balet clasic si modern.

Organizat de Primaria Capitalei, prin Opera Comica pentru Copii, spectacolul “Vocea Dunarii de la Varsare la Izvoare” a fost o experienta unica pentru publicul bucurestean de la Opera Comica pentru Copii si cel tulcean, prezent la Centrul Cultural “Jean Bart”. Prin intermediul acestuia, spectatorii de toate varstele au putut descoperi lucruri mai putin cunoscute despre fluviul european care traverseaza continentul de la vest la est, dar in acelasi timp au aflat despre legatura deosebita a oamenilor care traiesc in apropierea lui, despre prietenia dintre ei, in pofida diferentelor culturale, si despre frumusetea traditiilor locurilor din care ei provin. Partenerii programului cultural co-finantat de Administratia Fondului Cultural National au fost Asociatia Fresh Community, Centrul Cultural “Jean Bart” din Tulcea, Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucuresti