Dramatizarea este semnata de regretatul Ion Cojar, care la invitatia regizorului si directorului Teatrului Bulandra incepuse repetitiile pentru spectacol. Din pacate,Ion Cojar s-a stins din viata inainte de a trece la repetitiile la scena. Spectacolul a fost regandit si pus in scena de Alexandru Darie.
Dramatizarea inspirata de romanul lui Dostoievski Satul Stepancikovo si locuitorii sai, cunoscut si cu titlul O casa de nebuni, analizeaza mai multe vieti traite in conacul de la tara al unui simpatic si trist colonel, retras intr-o lume complet izolata de framantarile politice si sociale ale Rusiei in perioada inceputului de emancipare a iobagilor. Actorii trupei sunt pusi in valoare de partituri minutios gandite, intr-o atmosfera puternic marcata de spatiul scenografic creat de Maria Miu.
Din distributie fac parte: Tamara Buciuceanu, Mihai Constantin, Virgil Ogasanu, Alexandru Potocean, Ana Ioana Macaria, Manuela Ciucur, Gigi Ifrim.
Acest material va este oferit de Catena.
Realizator: Ema Nicola.