Reunind un număr impresionant de artiști, majoritatea români din diferite generații, dar și invitați internaționali, acest proiect expozițional curatoriat de Maria Bîrsan și Alexandru Niculescu de la Galeria Sandwich, găzduit în Pavilionul Contemporan de la Vila Catena, propune o incursiune profundă și stratificată în universul Mării Negre, un spațiu încărcat de legende, exil, refugiu și dorințe estivale. În esență, expoziția de artă contemporană ”Aerosoli” nu este doar o expoziție despre mare, ci o invitație deschisă la introspecție – ”de la siguranța caldă a după-amiezelor de vară petrecute sub umbrele, trecând prin nostalgia dimineților cețoase în așteptarea soarelui și până la sculpturi car evocă corpuri umane și siluete de sirene, expoziția devine o hartă a propriilor noastre emoții”.
”Mrejă deschide seria Păpușilor, o meditație vizuală asupra întruchipării unui ideal al copilăriei, care purta, dincolo de inocență, primele proiecții asupra feminității”
Cristina Licurici face parte dintre cei aproape 40 de artiști care au expus pe simezele Pavilionului Contemporan în cadrul ”Aerosoli” care invită publicul la o călătorie vizuală amplă, bogată în contraste și nuanțe surprinzătoare; artista ne dezvăluie propria poveste și ce anume a inspirat-o pentru a realizeze această lucrare.
Marea Neagră a fost dintotdeauna un spațiu al exilului, al refugiului și al dorințelor estivale, păstrând povești care rămân captive în nisip mult timp după ce mulțimea a plecat. „Aerosoli” explorează litoralul dincolo de agitația sezonului turistic, propunând o formă de terapie mentală prin climatul marin. Și, întrucât ”orice tratament presupune expunere și un anumit ritm”, expoziția este acum ca o invitație de a prelungi acea stare specifică de la malul mării și de a evada în atmosfera liniștită, de extrasezon, a litoralului”.
În acest peisaj vizual, Cristina Licurici prezintă lucrarea „Mrejă” (pictură în ulei pe panou din lemn de tei, dimensiuni 100 x 70 cm) care ”deschide seria Păpușilor, o meditație vizuală asupra întruchipării unui ideal al copilăriei, care purta, dincolo de inocență, primele proiecții asupra feminității” – spun curatorii. ”Punctul de plecare al seriei este Păpușa Arădeanca, o figură emblematică, un obiect-simbol produs în celebra fabrică de la Arad care și-a cunoscut perioada de glorie în anii ’70 – ’80. A ocupat primul loc pe lista de dorințe a milioane de fetițe, constituind un trofeu al unei reușite: poate răsplata pentru note de 10 sau pentru faptul că au fost cuminiți”.
„Arădeanca” a fost înființată în 1949 și a fost prima și cea mai mare fabrică de păpuși și jucării din România. De-a lungul celor peste șapte decenii de activitate a devenit un simbol al copilăriei pentru numeroase generații din perioada comunistă. O mare parte din producție era destinată exportului, atât în statele socialiste, cât și în țări capitaliste. Erau peste 1200 de angajați și se lucra în trei schimburi. Pe vremuri sloganul fabricii era „Un izvor de bucurie pentru cei mici / Un prilej de meditație pentru cei mari”. Cele mai cunoscute și dorite păpuși au fost cele cu ochii mobili, cele care plângeau sau spuneau „mama” (modelele sub formă de bebeluși) și celebra păpușă „Nadia Comăneci”, îmbrăcată în echipament alb, cu medalii la gât, lansată după succesul istoric de la Jocurile Olimpice din 1976. În anul 2010 fabrica ”Arădeanca” a lansat o ediţie limitată a păpuşii Nadia.
După 1990 a urmat și declinul, apoi falimentul și datorită concurenței accerbe cu păpușile ”de export” (mai ales cele ieftine, din China), dar fabrica nu a dispărut. Chiar dacă producția este mult mai mică și angajații mai puțini, ea își continuă frumoasa poveste, iar colecționarii de păpuși ”de pe vremuri” au propria comunitate tot mai mare, mai atractivă și mai influentă.
”Mrejă explorează teme precum inocența, primele proiecții ale feminității și memoria. Construită treptat, prin straturi succesive de ulei aplicate pe lemn de tei, pictura mea funcționează aidoma conceptului expoziției în sine: ca o fină particulă de nostalgie, menită să fie inhalată și să se așeze adânc în privitor” – mărturisea pictorița născută pe malul mării, la Constanța și absolventă (Licență și Master) a UNARTE București. Lucrările sale sunt în principal picturi în ulei pe pânză și lemn; ea folosește tehnici tradiționale construind lent imagini prin aplicarea de straturi succesive de culoare; astfel, rigoarea tehnică a imaginilor figurative coexistă cu o încărcătură simbolică și psihologică.
„Arts and Artists” este un nou proiect SensoArte susţinut de Fundaţia Fildas Art, prin Programul Catena pentru Artă şi menit să prezinte poveştile emoţionante, impresionante şi atât de speciale din spatele lucrărilor expuse în camerele Pavilionului Contemporan al Vilei Catena.
VILA CATENA
str. Radu Calomfirescu 15, București
PROGRAM DE VIZITARE:
Joi – Vineri: 3 – 7 pm; Sâmbătă: 12 – 4 pm
Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.




