Operele rusesti in zorii baletelor rusesti 1901- 1913

Expozitia de costume de scena aflata la Muzeul National de Arta al Romaniei intre 11 noiembrie 2010 si 16 ianuarie 2011, ofera publicului ocazia rara de a vedea o colectie de exceptie.

Expozitia prezinta 85 de costume de scena create pentru operele cu subiect istoric sau legendar ale unor compozitori rusi, montate de Serghei Diaghilev in Franta in primul sfert al secolului al XX-lea.
Majoritatea pieselor din expozitia de la Bucuresti au fost expuse public pentru prima data in perioada decembrie 2009- mai 2010 la Moulins, la Centrul National de Costume de Scena, cu ocazia centenarului Baletelor Rusesti ale lui Diaghilev si a anului Franta – Rusia 2010.

Toate piesele prezente in expozitie provin de la Centrul National al Costumului de Scena din Moulins – prima institutie din lume consacrata in exclusivitate conservarii patrimoniului material al artelor spectacolului (teatru, opera, dans etc.), mai exact costumelor si decorurilor. Centrul a fost inaugurat in 2006 si este prezidat de creatorul de moda Christian Lacroix.