Putini artisti au aparut in ultimul timp cu o voce atat unica si de bine conturata, ca Nik Bartsch. Dupa ani de munca de inovatie si fundamentare a stilului, in Elvetia sa natala, ii apare in 2006 la ECM albumul Stoa.
Avem de a face cu un amestec distinctiv de repetitii minimaliste si poliritmii pe care artistul le-a numit “Zen Funk” si “Ritual Groove”. Aspectul cel mai neobisnuit la muzica lui Bartsch este lipsa atentiei pentru solo-urile deschise, lucru care dintotdeauna a parut fundamental pentru gen, chiar si pentru formele cele mai structurate. In schimb, membrii grupului Ronin, inca de acum un deceniu si incepand cu Stoa, de cand au un line-up stabil, improvizeaza in intervalele lasate riguros de Bartsch, in compozitii cu final deschis. Piesele care, cu titluri care nu au nimic descriptiv in ele, numindu-se simplu “Modul” la care se adauga un numar, nu ofera in avans nicio sugestie legata de cum va suna muzica.
