Radu Beligan implineste pe 14 decembrie, 91 de ani. Frumoasa si invidiata varsta, nu-i asa! Ajuns la o varsta olimpiana, marele artist priveste cu serenitate peste piscurile creatiei pe care le-a strabatut atat de firesc, de parca dintotdeauna a fost zamislit pentru a darui bucurie semenilor, aratandu-le in acelasi timp drumul catre tainele gandirii si simtirii omenesti, indrumandu-i cu un gest abia perceptibil sa descopere esentele.
Cu o activitate de 70 de ani in teatru, film, televiziune si radio, privit si aplaudat cu deplina admiratie de un public statornic, actor, regizor, traducator, scriitor, neobosit cautator de valori teatrale, Maestrul Beligan s-a nascut intr-un sat din apropierea orasului Roman.
Intre 1937 si 1938 a studiat Dreptul si Filosofia la Bucuresti, folosind bursa oferita de facultate pentru a-si plati taxele la Academia Regala de Muzica si Arta Dramatica unde a fost primit la clasa doamnei Bulandra.
Inteligenta sa sclipitoare se intemeiaza pe o uriasa cultura.
La Teatrul National din Bucuresti a venit pentru prima data in 1945. Mai tarziu, in 1961, a infiintat Teatrul de Comedie, fiind directorul acestuia timp de opt ani. Din 1969 pana in 1990, Radu Beligan a fost directorul Teatrului National Bucuresti. In vremurile tulburi care si-au pus pecetea pe anii ’90 s-au gasit, din nefericire, unii care l-au alungat din teatrul in care Radu Beligan si-a zidit nu doar la figurat, sufletul. A depasit momentul si, asemenea copacilor care mor in picioare, nu s-a lasat ingenuncheat, revenind in forta pe scena careia i s-a daruit.
Amintim doar inceputul stagiunii 2001-2002, cu premiera comediei „Take, Ianke si Cadar”, unde alaturi de Marin Moraru si Gheorghe Dinica a obtinut un succes greu de evaluat in cuvinte.
La Multi Ani, maestre!
Artele spectacolului
La Multi Ani, Radu Beligan!
"Dupa mine, secretul biblic al longevitatii este Iubirea. Cred ca suntem pe pamant pentru acest lucru unic: sa iubim. Repet adesea celor ce vor sa ma asculte: iubiti ce vreti, dar iubiti. Nimic nu e mai dezastruos decat infirmitatea inimii". (Radu Beligan)