“Felix Alexa este un artist cu CV insolit. Fiu al unui regizor de teatru si film foarte activ in anii 1970-80 si foarte elogiat pentru vigoarea expresiva si… expresionista a stilului sau – Alexa Visarion -, Felix a parut sa hotarasca, inca dinainte sa-si inceapa efectiv cariera, ca el nu va fi niciodata un fils à papa; altfel spus, ca nu va profita de (re)numele mostenit, ca va sta pe propriile-i picioare si, mai ales, ca nu va calca pe urmele stilistice ale tatalui. Nu a fost o hotarare aducatoare de avantaje: dincolo de faptul ca, o buna bucata de vreme, nu a putut evita comparatiile cu “inaintasul”, s-a vazut etichetat de unii “formatori de opinie” ca regizor neinteresant si “batranicios”.
Pentru ca Felix Alexa este, in teatru, un adept si un practicant al realismului; pentru ca isi alege, de regula, texte solid structurate, cu “poveste” si cu personaje; pentru ca realizeaza, indeobste, mizanscene bine articulate, simple si clare, in care “se vad” limpede actorii si in care nu se vad, dimpotriva, giumbuslucuri regizorale calificate de mintile netede drept profunzimi de conceptie. A avut, desigur, si el accidente de parcurs estetic, dar, la putin peste 40 de ani, poate fi “diagnosticat” ca un artist remarcabil de constant, a carui tehnica s-a ameliorat de la un spectacol la altul si a carui sensibilitate, tot mai rafinata in timp, descopera aproape fara gres tonul just al textului si “lungimea de unda” a spectatorului. Piesa lui Miller i s-a potrivit perfect”. – Alice Geogescu
