Dupa ce in urma cu 12 ani era asistent la clasa de actorie a Adrianei Popovici de la Academia de Teatru si Film (azi UNATC), Florin Busuioc revine intr-un spectacol montat de un fost student de-al lui, Dragos Campan, care intre timp a studiat si regia de teatru. Aceasta revenire era planuita de ceva timp, iar textul lui Cehov a avut un rol hotarator.
Personajele din dramatizarea facuta de Nicolae Urs, personaje situate intre tragic si comic, induiosatoare prin caracterul lor profund uman, cu duplicitati, contradictii, slabiciuni si sensibilitati, au constituit o mare provocare si un test pentru paleta emotionala a actorului. Florin Busuioc recunoaste ca s-a temut ca nu mai poate sa sondeze in adancul sau, asa cum o cere meseria de actor si mai ales cum o cer personajele lui Cehov si nu recomanda nimanui sa ia pauza in meseria asta. Ce i-a lipsit foarte mult in toti acesti ani a fost reactia publicului, fluxul acela de energie care se creeaza intre actori si spectatori si pe care nu il poti simti nici cand faci film, nici cand faci televiziune. Experienta traita cu acest proiect l-a determinat sa continue si sa lucreze la un nou spectacol de teatru independent, spectacol a carui premiera va avea loc in curand.