Anton Pavlovici Cehov a devenit scriitor la 20 de ani, cand i-a aparut prima povestire intr-o gazeta din Moscova, dupa care, in timp ce urma Facultatea de Medicina, a continuat sa scrie proza care infatiseaza scene din viata rusilor.
Scria fara greutate, ori de cate ori avea o clipa libera, in orice conditii. In 1894 a avut loc premiera „Pescarusul”, drama psihologica de inepuizabila profunzime, care n-a fost pe placul criticilor. Acestia i-au recunoscut talentul abia peste cativa ani. Dupa aceea, piesele lui aveau sa fie din ce in ce mai admirate, iar in posteritate aveau sa capete aura de legenda.
In volumul intitulat „Cehov”, Henri Troyat, cunoscut cercetator francez care i-a reconstituit nuantat biografia, l-a portretizat astfel: „In persoana lui Cehov admir la fel de mult omul si artistul. Omul ma incanta prin modestia, corectitudinea morala, fermitatea, stoicismul sau surazator. Era sceptic, dar credea cu candoare in perfectibilitatea speciei omenesti. Ii placea sa rada, dar bucuria lui avea un fond de tristete. Ii placea compania femeilor, dar se temea sa-si uneasca viata cu vreuna din ele. Era generos, sociabil, dar prietenii nu il puteau cunoaste cu adevarat.
Se dedica profesiunii sale cu pasiune, dar in acelasi timp, desi bolnav de tuberculoza, lucra cu inversunare la o opera literara in care nu-si punea prea mari sperante. Spunea ca peste sapte ani nu il va mai citi nimeni.”
Anton Cehov (1860-1904), scriitorul care a spus candva „Deviza mea: nu am nevoie de nimic”, a revolutionat dramaturgia si proza ruseasca.
