Montarea lui László Bocsárdi de la Teatrul National din Craiova – o frumoasa traducere semnata de Alice Georgescu – propune o noua versiune a textului lui Camus. Rece si limpede ca un cub de gheata in care arde o mare de lumanari, oglindindu-se de jur imprejur in oglinzi.
Decorul si costumele (József Bartha si Judit Dobre Kóthay) in alb si negru, create exact pe ideea de joc al oglinzilor – in care flacarile lumanarilor ard fara sa arda si crimele se intampla fara sa se intample – justifica si creeaza premisa celuilalt joc, de-a viata si de-a moartea, in care se avanta Caligula in cautarea lunii de pe cer. Distribuirea lui Sorin Leoveanu in rolul lui Caligula conduce spectacolul intr-o zona in care amestecul de fragilitate si forta si jocul pervers dintre masculinitate si feminitate fac ca intreaga poveste sa alunece spre lumea dinauntru. Acolo unde se petrec adevaratele jocuri ale puterii, acolo unde se intampla viata si moartea, acolo unde iubirea traieste sau este ucisa, acolo unde binele si raul sunt doua fete ale aceleiasi monede, pe taramul unui nesfarsit si perpetuu mit al androginului de la care, de altfel, regia porneste…
Decor: József Bartha
Costume: Judit Dobre Kóthay
Traducerea: Alice Georgescu
Distributia: Alexandru Mandoiu (Poet), Andone Adrian (Metellus), Angel Rababoc (Cassius), Stefan Cepoi (Poet), Stefan Mirea (Patrician), Catalin Baicus (Patricius), Claudia Nisipasu (Drusilla), Cosmin Radescu (Poet), Dragos Andronie (Poet), Dragos Macesanu (Poet), Eugen Titu (Mereia), Gabriela Baciu (Caesonia), Ilie Gheorghe (Cherea), Ion Butnaru (Muzicantul), Ion Colan (Lepidus), Ionut Alexandru Marcu (Poet), Iulia Lazar (Sotia lui Mucius), Marian Politic (Poet), Mircea Tudosa (Patrician), Nicolae Poghirc (Mucius), Sorin Leoveanu (Caligula), Tudorel Petrescu (Patrician), Valentin Mihali (Helicon), Valer Dellakeza (Senectus), Vlad Popescu (Scipio)