SCENA FINALA

Pictura distopica a Mariei Manea Bordeanu este ca linistea dinaintea furtunii. Serene, clare si bine iluminate, scenele alese de artista parca prevestesc un final, nu se stie de care, iar fascinatia ei pentru o lume regizata, vazuta din perspectiva cinematografica este cheia de citire a acestor picturi.

Artista are o relatie speciala cu fotografia. Ea devine filtru de a privi lumea si sursa de inspiratie pentru lucrarile sale, care mai mereu sunt ghidate de imagine statica si nu de natura insesi. Modul sau de lucru, realist, este un proces lent si tenace, care face timpul sa curga incet, iar opera sa se contureze dupa zeci de straturi si reveniri perfectioniste asupra texturilor si formelor, conferindu-le o pretiozitate rara. Temele variaza, intalnim atat fragmente intimiste, tacute, cat si peisaje si scene vivace, complexe, studiate cu atentie, atat din punct de vedere morfologic, cat si conceptual.

Etapele construirii acestor imagini – diorame sunt complexe, totul debuteaza cu identificarea subiectelor in natura, in film sau in colectia de fotografii realizate de ea insasi, continua cu selectia celui mai relevant moment surprins si culmineaza cu transpunerea sa pe o panza compatibila ca proportii si pictarea in straturi succesive de culori de ulei satinate.

Ea realizeaza o colectie de imagini inrudite ca sens, dar diferite din punct de vedere al continutului. Piesele nu se sudeaza ca intr-un puzzle, ci se armonizeaza si creeaza o poveste cu mai multe secvente, ca un rezumat al unei naratiuni extinse.

Calatoriile sunt o sursa de inspiratie pentru artista deoarece activeaza “cel de-al treilea ochi”, al aparatului de fotografiat, care surprinde cele mai mici detalii. Acestea devin mai tarziu subiecte pictate si material de reflectie, cum ar fi habitatul vizitat intr-o calatorie in Canada.

Habitatul artificial este o tema recurenta, el apare atat ca descriere a unor micro-climate in cele mai mici detalii, cat si ca metafora a unei lumi aflate la limita suportabilitatii. Aceeasi incarcatura o au si scenele de film, care sunt artificiale prin finitudinea lor, prin limita impusa de marginile decorului si razei vizuale a camerei de filmat.

Fragilitatea naturii anunta adesea o epoca muribunda, o planeta care geme de prea mult abuz, o lume consumista care produce prea mult gunoi. Desi mintile noastre, stiinta si gadget-urile sunt din ce in ce mai evoluate si mai rafinate, totusi deseurile pe care le producem cantaresc suficient cat sa creeze mari dezechilibre care pot conduce la un final dezastruos, apocaliptic. Frumusetea acestor habitate artificiale ascunde acelasi tip de putreziciune pe care o ascundeau perucile si rochiile rococo.

Tema rochiilor luxuriante si a fragmentului vazut ca citat cultural este o preocupare veche de a Mariei Manea, ea realizand niste serii impresionante de “Ingres vazut prin lentila” in timpul studentiei. Adica alegea cate un fragment aparent nesemnificativ dintr-o pictura celebra a lui Ingres si o reproducea la scara foarte mare comparativ cu originalul, schimband cu totul optica asupra continutului si semnificatiei sale. A continuat apoi cu serii de picturi ce reprezentau moda si modele elegante, in aceeasi cheie luxurianta, dar si mici fragmente kitsch, de bibelouri si pretiozitati dulcege. Acest traseu a adus-o in punctul in care se afla acum, cand urmareste mai multe directii in paralel pentru a reda acelasi concept.

Maria Manea Bordeanu (n.1982) a absolvit masteratul in Pictura la UNA Bucuresti in 2007. In prezent lucreaza pictura, fotografie si grafica digitala ca artista independenta. Dintre expozitiile la care a participat amintim Transmissionen III (2006, Universitatea de Arte si Design Stuttgart), Zoom In (2007, galeria Artis Bucuresti), The Silk Exhibition: Presence, Affinity and Loss (2011, LC Foundation Bucuresti), The Other Body (2011, Victoria Art Center Bucuresti), Fur & Skin (2011, Art Yourself Bucuresti). Colaboreaza cu 418 Gallery din 2011, iar Final Scene este prima sa expozitie personala.
(Simona Vilau, martie 2015)