Aflat la cea de a V-a editie, Finala Circuitului Salonul Calului va prezenta in acest an un program complex, urmand ca pe parcursul celor patru zile de competitii sportive sa fie organizate si momente de spectacol ecvestru care se vor incheia cu un eveniment nocturn: Seara Cailor.
Etapa finala a evenimentului integreaza si anul acesta competitii sportive pline de amuzament deja cunoscute publicului precum: proba Ride & Bike – o proba de nivel C, proba de costume „Recunoasteti personajul”, unde cuplurile tata – fiu/fiica, sau antrenor – elev, in diverse costume ale unor personaje celebre, vor parcurge obstacole, contra cronometru, precum si una dintre cele mai dificile probe, de nivel B, Trofeul Jockey Club Roman. Acestea vor fi completate de probele pentru copii, amatori, cai si sportivi debutanti. Finala Circuitului Salonul Calului si totodata, seria concursurilor organizate de Equestria ȋn acest an, se ȋncheie cu o proba extrem de dificila, de nivel A, cu baraj la cronometru, dar si cu cu decernarea Cupei Salonul Calului, si premierea primilor cinci sportivi care au cumulat cele mai bune cinci punctaje din toate probele intregii competitii.
„In acest an, iubitorii sportului ecvestru, pe langa probele clasice vor avea parte si de alte spectacole care completeaza competitia, la care pot participa sambata seara, pe 24 septembrie in show-ul intitulat Seara Cailor. Dintre cele mai importante amintim cascadorii calare si dresaj natural cu Denis Stefan, dresaj sportiv pe muzica cu doua campioane nationale la dresaj si medaliate la Jocurie Balcanice, la Dresaj, Maria Bogoescu si Selina Alexandrescu. In plus, Circuitul Salonul Calului aduce un show de dresaj de inalta clasa cu Filimon Iordache si Georgiana Neselan si trupa lor de cascadori calare – dresura libera si de inalta clasa, cascadorii calare, insotiti de Marlene, multipla campioana balcanica si medaliata la campionate europene de gimnastica artistica. ”, a declarat Ozana Moraru – Proprietar Baza Hipica Equestria si Presedintele Clubului Equestria.
Programul show-ului ”Seara Cailor” va fi completat de o demonstratia de dresaj spaniol cu armasarul Isleno, rasa spaniola Larosa, realizata de Tiberiu Corches si una din elevele lui, micuta Iulia Carabas de numai 10 ani, alaturi de doua talentate dansatoare de Flamenco, reprezentand Scoala Spaniola de Dresaj si Ferma de cai andaluzi Arad.
Pentru aceasta editie, artistul Dominic-Petru Virtosu va face live-painting la Salonul Calului – Equestria pe datele de 24 si 25 septembrie 2016, cand si-a propus sa continue seria de cai fantastici in spatii urbane. De data aceasta, urmeaza o explorare insolita si ludica a juxtapunerii dintre cabaline si oras. Fie ca il vedem tolanit pe canapea in plin centrul orasului, fie ca domneste regeste in mijlocul unui gang plin de graffitti, calul devine eroul urban al unei aventuri atemporale.
Programul complet al probelor se poate consulta pe pagina http://salonulcalului-equestria.ro/program2016. Intrarea publicului este gratuita la toate probele sportive. Pentru show-ul nocturn Seara Cailor se va achizitiona un bilet de intrare din incinta clubului, inainte de spectacol.
Sponsorii evenimentului:
Clinica Oftalmologica Oculus, Gusto, Jockey Club Roman, CA IMMO
Parteneri:
Gealan, UNIQA Asigurari, Help Net
Partenerii media:
Auto Motor si Sport, Biz, Beau Monde, Business Woman, Bursa, Casa mea, CityCompass, Mami, Radio Romania Actualitati, Ralucalatoreste.ro, Romania Libera, Romania-insider.com, Seven Radio, Senso Arte, Sportsbuiess.ro, The Trends.ro, The Art of Living, Turism Club, Tonica, TriptoRomania.net, Urbankid.ro.
Despre Equestria:
Clubul Equestria a fost infiintat in anul 2010 de catre Dr. Ozana si Cristian Moraru. Este situat in zona Snagov, sat Tancabesti pe o suprafata de 2,5 hectare din care 1 hectar il reprezinta constructia clubului la sol. Equestria dispune de terenuri de concurs si manej, padocuri, 86 de boxe pentru cai, manejuri acoperite, tribune pentru 500 de spectatori si detine 65 cai (28 proprii si 37 in pensiune) din cele mai frumoase rase. Clubul permite plimbari in aer liber in imprejurimi si organizeaza permanent lectii de echitatie pentru copii si amatori. Dotarile sunt completate de un hotel, un restaurant cu o capacitate de 50-60 de persoane, doua sali de conferinta, asigurand astfel, conditiile perfecte pentru organizarea evenimenteor corporate (workshop-uri sau teambuilding-uri). Equestria organizeaza competitii regulate de echitatie pentru profesionisti, dar si pentru copii si amatori. Manifestarile deja traditionale includ Cupa Equestria, Marele Premiu al Municipiului Bucuresti, Salonul Calului, sau, incepand cu 2013, Concursul international de sarituri peste obstacole FEI – Longines Grand Prix.
Informatii despre evenimente sunt disponibile la adresa: www.salonul-calului.ro sau www.equestria.ro.