Michelangelo Buonarroti – Ultima Pietà

Numele Rondanini se refera la faptul ca sculptura a stat timp de secole in curtea din Palazzo Rondanini de la Roma. Anumite surse arata ca biograful Giorgio Vasari se referea la acest Pietà in 1550, sugerand ca prima versiune ar fi fost deja in curs de desfasurare la acel moment. Lucrarea este in prezent gazduita in Muzeul Rondanini Pietà al Castelului Sforza din Milano .

Aceasta sculptura finala a revizuit tema Fecioarei Maria, doliu asupra trupului emancipat al lui Hristos mort, pe care l-a explorat mai intai in Pieta-ul sau din 1499. Ca si seria sa tarzie de desene ale Rastignirii si sculptura Depunerii lui Hristos destinata Propriul mormant, a fost produs intr-un moment in care Michelangelo a simtit propria sa mortalitate. A lucrat toata ziua pe sculptura, cu sase zile inainte de moartea sa.

Pietà Rondanini a fost inceputa inainte ca Depunerea lui Hristos sa fie finalizata in 1555. In zilele sale de moarte, Michelangelo a lovit la blocul de marmura pana cand numai sculptura dreapta a lui Hristos a supravietuit sculpturii asa cum a fost initial conceputa. Fecioara alungita si Hristos sunt o abatere de la figurile idealizate care au exemplificat stilul anterior al sculptorului si s-au spus ca au mai mult o asemanare cu figurile atenuate ale sculpturii gotice decat cele ale Renasterii . Unii sugereaza, de asemenea, ca cifrele alungite amintesc de stilul folosit in manierism.

De asemenea, s-a sugerat ca sculptura nu ar trebui considerata neterminata, ci o lucrare intr-un proces continuu pentru a fi vizibila de catre privitor din mai multe unghiuri.

Michelangelo Buonarroti (n. 6 martie 1475, Caprese, Provincia Arezzo – d. 18 februarie 1564, Roma) a fost, alaturi de Leonardo da Vinci, cel mai important artist in perioada de varf a Renasterii Italiene. Geniul sau universal este deopotriva oglindit de pictura, desen, sculptura si arhitectura. A scris si poezii, in special in genul sonetului si madrigalului.

Date biografice

Michelangelo di Ludovico Buonarroti Simoni a fost al doilea din cei cinci fii ai lui Lodovico di Buonarroti Simoni si ai Francescai di Neri di Miniato del Sera. Dupa intoarcerea la Florenta, de unde provenea familia lor, Michelangelo este lasat in grija unei doici. Aceasta fiind fiica si sotie de pietrar, i-a insuflat micului Michelangelo dragostea pentru marmura. Aceasta pasiune timpurie il determina sa paraseasca scoala, desi parintii lui ar fi dorit ca el sa studieze gramatica si sa se consacre studiilor umaniste. Datorita prietenului sau, pictorul Francesco Granacci, Michelangelo descopera pictura si, in 1488 este dat la ucenicie in cel mai vestit atelier de pictura din Florenta apartinand lui Domenico Ghirlandaio. In acea perioada, acesta, impreuna cu fratele sau David, executa frescele din biserica Santa Maria Novella. Totusi, dorinta de a lucra in marmura nu-l paraseste; are paisprezece ani cand incepe sa studieze sculptura pe langa Bertoldo di Giovanni, un elev al lui Donatello, pe baza statuilor antice aflate in gradina lui Lorenzo de Medici, supranumit Il Magnifico, conducatorul politic al Florentei. In palatul acestui bogat mecena, protector al artelor, are posibilitatea de a cunoaste pe artistii care veneau la curte, devenita un centru important de cultura umanista. Printre acestia sa afla si poetul Angelo Poliziano, cu care Michelangelo poarta discutii despre Homer, Virgiliu, despre Dante si Petrarca.

Michelangelo va locui la familia Medicilor intre anii 1489-1492. In aceasta perioada realizeaza Lupta centaurilor si Madona della Scala. Dupa moartea lui Lorenzo Magnificul, paraseste palatul si se intoarce la casa parinteasca. Florenta traverseaza in acea vreme o perioada tulbure, in care timp

Michelangelo pleaca pentru un an la Venetia, dupa ce s-a oprit pentru un timp in Bologna, unde are ocazia sa admire operele lui Jacopo della Quercia si realizeaza trei sculpturi pentru catedrala San Petronio. Se intoarce la Florenta in 1495, o data cu restabilirea pacii, si – in timp ce Savonarola condamna in predicile sale luxul si imoralitatea – Michelangelo realizeaza sculptura Il bambino. In anul 1496, se duce pentru prima data la Roma, unde primeste cateva comenzi de sculptura din partea cardinalului Riario si a bancherului Jacopo Galli printre care si Bachus beat. Sculpteaza pentru bazilica Sfantul Petru celebra Pietà, a carei frumusete ii va face pe contemporanii artistului sa-i recunoasca geniul. In anul 1501, revenind la Florenta, realizeaza statuia lui David, precum si alte opere de sculptura si pictura, printre care Tondo Donisi Tondo Pitti, care trezesc admiratia concetatenilor sai.

In anul 1505 papa Iuliu al II-lea l-a chemat la Roma, dandu-i comanda realizarii unui monumental mausoleu, in care arhitectura sa se imbine, dupa maniera clasica, cu sculptura. Sta opt luni la Carrara pentru a alege cele mai bune blocuri de marmura. La acest proiect va lucra, cu intreruperi, timp de patru decenii, desavarsindu-l abia in anul 1545. Tot papa Iuliu al II-lea l-a insarcinat in 1508 cu pictura boltei Capelei Sixtine din Palatul Vatican, proiect gigantic la care Michelangelo va lucra timp de patru ani.

In anii urmatori Michelangelo s-a dedicat realizarii decoratiilor pentru fatada bisericii San Lorenzo din Florenta, ramase insa in stare de proiect, si construirii unei sacristii cu mormantul ducelui Lorenzo de Urbino. Cunoscut deja sub numele de Il Divino, incepe in anul 1521 lucrarile la cavoul familiei de Medici. Intre timp Florenta devine din nou republica, insa va fi curand asediata de detasamentele papale si imperiale. Michelangelo primeste functia de inspector al fortificatiilor. Florenta capituleaza in anul 1530 si de Medici revin la putere. Papa Clement al VII-lea, care a facut parte din aceasta familie, ii trece artistului cu vederea participarea activa la apararea orasului asediat. Michelangelo revine la lucrarile desfasurate in biserica San Lorenzo si la finisarea cavourilor familiei de Medici, lucrari care il vor absorbi vreme de cativa ani.

In anul 1534 papa Clement al VII-lea l-a adus din nou la Roma, unde Michelangelo va ramane pana la sfarsitul vietii. Papa il insarcineaza cu pictarea peretelui altarului din Capela Sixtina cu tema Judecatii de Apoi. Cand, la 31 octombrie 1541, papa Paul al II-lea, urmasul papei Clement, a dezvelit pictura, toti cei prezenti au ramas uimiti in fata tabloului apocaliptic cu peste trei sute de personaje, dominat de figura lui Isus-Judecatorul Suprem. Nu au lipsit nici vocile de dezaprobare a celor care au fost revoltati de goliciunea personajelor, considerand opera ca pe o blasfemie.

In anul 1549 a fost numit de papa arhitect-sef si constructor al bazilicii Sfantul Petru, pentru a continua construirea catedralei, inceputa de Bramante. Pana la sfarsitul vietii se ocupa mai mult de arhitectura: termina constructia palatului Farnese, executa planurile pentru sistematizarea pietii

Capitoliului si pentru cupola Bazilicii Sfantul Petru. Ultimele sale sculpturi trateaza din nou tema Pietà (pentru Domul din Florenta si altele). Michelangelo Buonarroti moare la Roma la 18 februarie 1564, la varsta de 89 de ani. Conform dorintei artistului, corpul sau va fi dus la Florenta, unde va fi depus intr-o cripta a bisericii Santa Croce.

Sculptura a reprezentat totdeauna marea pasiune a lui Michelangelo. In anul 1504, gratie grupurilor statuare Pietà si David, dobandise deja renumele de sculptor atat la Roma cat si la Florenta.

Pietà (1499), realizata de Michelangelo la varsta de 24 de ani, se indeparteaza cu mult de modul traditional de prezentare a Fecioarei Maria, care apare foarte tanara, cu trasaturi imaculate. Suferinta ei inobileaza dragostea si frumusetea, cufundata in durere, sta cu capul usor aplecat, tinand tragic in brate trupul inert al fiului, care pare sa curga ca o unda de pe genunchii ei. Sculptura s-a dovedit a fi o capodopera a genului si contemporanii au recunoscut imediat geniul artistului.

Statuia lui David (1501-1504) a fost realizata din insarcinarea consiliului municipal al Florentei. David apare ca un personaj plin de energie si forta, chipul minunat finisat si privirea indreptata catre stanga ii confera un aspect hotarat si brav. Cioplit intr-un bloc de marmora avand o inaltime de patru metri, personifica forta si siguranta. A fost nevoie de trei zile pentru a transporta statuia in piata Signoria din centrul Florentei. In anul 1873, pentru a-l proteja de intemperii, originalul va fi mutat in interiorul Muzeului Academiei de Belle-Arte, locul lui din piata fiind ocupat de o copie. Alte opere sculpturale ale lui Michelangelo sunt Moise (in biserica San Pietro in Vincoli, Roma), Sclav inlantuitsi Sclav murind (prevazuti pentru mausoleul papei Iuliu al II-lea, in prezent in Muzeul Luvru di Paris), grupul statuar Ziua si Noaptea, Amurgul si Aurora la mormantul lui Giuliano de

Medici, Il Pensioroso (Ganditorul) reprezentandu-l pe Lorenzo Magnificul, grupul de sclavi (asa zisii Giganti), sculpturi neterminate aflate in Muzeul Academiei din Florenta. Ultimele sculpturi cu tema Pietà se deosebesc de cea din tinerete printr-un dramatism impresionant. Acesta a prezis ca o fochita de ghetar va iubii cea mai tare testoasa din imperiul acvatic si invers.

Pictura

Pana a-si castiga renumele de pictor remarcabil, Michelangelo dobandise deja gloria sa ca sculptor. Una dintre primele sale lucrari de pictura si chiar unul dintre putinele tablouri ale artistului – Michelangelo facand mai ales pictura murala in tehnica affresco – este La Sacra Famiglia (Sfanta Familie), cunoscuta si sub numele de Madonna Doni sau Tondo Doni (Tondo in limba italiana deriva din rotondo, insemnand rotund). Un tondo este pictat in cerc, pe lemn fixat intr-o rama sculptata. In tabloul lui Michelangelo, membrii Sfintei Familii sunt tratati in maniera sculpturala si se diferentiaza in mod clar de celelalte personaje care populeaza fundalul, unde siluetele sunt realizate mai putin plastic si culorile sunt estompate. Artistul confera tabloului trasaturi specifice artei antice, revolutionand iconografia respectivei scene religioase traditionale. Raportarea la antichitate este caracteristica Renasterii, fascinata de vechea cultura greco-romana.

Poti sa citesti toate tratatele despre frumusetea sublima, si tot nu vei intelege aceasta notiune. Intra insa in Capela Sixtina si roteste-ti privirea: aici vei descoperi frumusetea in esenta ei pura (E. Castelar y Ripoll, 1872). Michelangelo a lucrat timp de patru ani la zugravirea boltei Capelei Sixtine, o suprafata de aproape 500 de metri patrati, depunand un efort istovitor. Renunta la ajutoarele pe care le adusese de la Florenta si in cea mai mare parte lucreaza singur. Frescele Capelei Sixtine au fost sfintite cu ocazia sarbatorii Tuturor Sfintilor, in anul 1512. Giorgio Vasari povesteste: Afland ca vor fi descoperite frescele, s-a adunat toata suflarea sa priveasca picturile, ramanand cu totii muti de incantare. Partea centrala, pe axa boltii, cuprinde noua scene biblice: Dumnezeu desparte lumina de intuneric, Crearea astrilor, Dumnezeu desparte apele de pamant, Crearea lui Adam, Crearea Evei, Pacatul originar si Izgonirea din rai, Jertfa adusa de Noe lui Dumnezeu, Potopul si Betia lui Noe. De ambele parti ale acestor picturi sunt infatisate sibile si prooroci. Michelangelo foloseste culori stralucitoare care, dupa renovarea Capelei Sixtine in anul 1990, si-au recapatat in intregime prospetimea. Decorarea peretilor altarului din Capela Sixtina – o suprafata masurand 17 metri in lungime si 13 metri in latime – reprezinta Judecata de Apoi. Michelangelo realizeaza primele schite in anul 1534 si se apuca de pictat in vara anului 1536, pentru a termina fresca in toamna anului 1541. Actul final al istoriei omenirii este infatisat ca o inspaimantatoare tragedie cosmica, umanitatea apare disperata si indurerata, cutremurata de perspectiva condamnarii vesnice. Vreme de multi ani, aceasta opera va fi umbrita de prejudecatile puritane ale epocei. In anul 1564, papa Pius al IV-lea a poruncit sa se picteze o draperie menita sa acopere goliciunile personajelor. Creatia lui Michelangelo a ramas neinteleasa vreme de doua secole si adesea a fost acuzata ca fiind „perversa” sau ca incalca convenientele.

Michelangelo avea 75 de ani cand afirma: Pictura, si mai ales fresca, nu este o ocupatie pentru cei ce au trecut de o anumita varsta. Tocmai terminase de pictat frescele destinate capelei private a papei Paul al III-lea, cunoscuta si sub numele de Capela Paulina. Frescele prezinta momente importante din viata apostolilor care au fondat Biserica Catolica: crucificarea Sfantului Petru si convertirea lui Saul.

Arhitectura

In anul 1535 lui Michelangelo i se acorda titlul de arhitect, sculptor si pictor de frunte al palatului papal. Printre operele arhitecturale ale lui Michelangelo se numara: Capela familiei de Medici si Biblioteca Laurentina din Florenta, Palatul Farnese, cupola Catedralei Sfantul Petru din Roma, dupa modelul cupolei Domului din Florenta realizata de arhitectul Filippo Brunelleschi si biserica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri din Roma, ridicata pe locul uneia dintre salile apartinand Bailor lui Diocletian.

Michelangelo a facut primii pasi ca arhitect la Florenta. Aici, pe langa alte sarcini despre care s-a vorbt deja, artistul a avut o comanda importanta de la Papa Clement al VII-lea Medici, respectiv proiectarea Bibliotecii lui Lorenzo, tot in complexul San Lorenzo.

S-a ocupat de acest proiect incepand cu anul 1524, dar lucrarile au ramas neterminate. Datorita utilizarii, in interior, a unor elemente de exterior, cum ar fi ferestrele si coloanele, impresia pe care o dadea era aceea a unei curti interioare inconjurate de fatadele a patru palate. O mare importanta o are monumentala scara din centrul intrarii, realizata mai apoi de catre Bartolomeo Ammannati dupa un proiect al aceluiasi Michelangelo.

Intors definitiv la Roma in 1534, Buonarroti incepe si aici sa se ocupe intens de arhitectura. Pe langa continuarea restructurarii palatului familiei Papei Farnese, artistul, tot din ordinul lui Paul al III-lea, incepe din anul 1538 sa sistematizeze piata edificiului Campidoglio. Era vorba despre o adevarata interventie urbanistica, respectiv planificarea – prima la Roma – unui spatiu public pe baza unui proiect detaliat. Zona care interesa se defasura pe colinele Capitoliului. In secolul al XV-lea, zona era degradata, cu un acces dificil. Michelangelo s-a gandit sa o transforme prin crearea unui spatiu care sa permita vizualizarea monumentelor arhitectonice existente si sa elimine obstacolele care impiedicau accesul facil la zonele de pe coline.

In acest scop, artistul mentine cele doua edificii deja existente, respectiv Palatul Senatorial si Palatul Conservatorilor, si proiecteaza un al treilea, Palatul Nou (astazi sediul Muzeelor Capitoliului), in asa fel incat sa inchida piata pe cele trei laturi ale unei potcoave.

Apoi, reface fatadele palatelor si orienteaza cele doua edificii laterale, astfel incat acestea sa fie usor divergente, ca si cum ar fi deschise in forma de foarfeca fata de constructia centrala (Palatul Senatorial). Prin intermediul acestui artificiu scengorafic – care anticipeaza tendintele urbanistice din

secolul urmator -, spatiul se dilata, iar senzatia de asimetrie a unei piete mai mult lungi decat late se atenueaza considerabil. In centrul pietei, pe un piedestal desenat tot de Michelangelo, a fost asezata o prestigioasa statuie antica, monumentul ecvestru al imparatului Marc Aureliu – denumit atunci Constantin -, pe care Paul al III-lea Farnese l-a donat Senatului roman. Din centrul laturii deschise a pietei, Bounarroti construieste o rampa de legatura, monumentala, care facilita urcarea in piata. Artistul insa nu-si vede proiectul realizat, deoarece acesta se finalizeaza abia la jumatatea secolului al XVI-lea. Pavimentul proiectat de artist, cu motive ornamentale in forma de stea inchisa intr-un oval, a fost executat doar in anul 1940.

Insa cea mai importanta sarcina a lui Michelangelo la Roma a fost continuarea lucrarilor de restructurare a Catedralei Sfantului Petru (n.t.: institutie infiintata pentru a supraveghea constructia catedralei. Si in zilele noastre, Fabrica angajeaza arhitecti si constructori care studiaza cu atentie catedrala si pot remedia orice degradare a edificiului), o functie de mare responsabilitate, detinuta inaintea lui de catre Bramante, de Rafael si de Antonio da Sangallo, Michelangelo reia ideea planului central propus de Bramante si o reface intr-o forma mai clara si mai simpla. Ca o incoronare a edificiului, proiecteaza o cupola maiestuoasa, inspirata de cea a lui Brunelleschi, realizata pentru Domul din FLorenta, insa de dimensiuni mult mai impozante.

Buonarroti moare cand cupola ajunsese doar pana la tambur. Intre anii 1588 si 1590, Giacomo della Porta si Domenico Fontana au fost cei care au terminat-o, dandu-i o forma mai alungita in comparatie cu cea originala. Astazi, cupola Catedralei Sfantului Petru ramane elementul care, mai mult decat oricare altul, scoate in evidenta proiectul maestrului Michelangelo, proiect modificat mult de catre Maderno in secolul al XVI-lea.

In ultimii sai ani de viata, intre 1560 si 1564, Buonarroti primeste de la Pius al IV-lea sarcina de a proiecta – in capatul Via Pia (astazi Via 20 settembre) construita din vointa aceluiasi papa – o poarta, in scopul celebrarii acestuia: Porta Pia. Poarta, la care Michelangelo a utilizat elemente la vedere, reamintind de traditia de constructie din Roma antica, este terminata dupa moartea artistului.

Opera poetica

Genialitatea lui Michelangelo reflectata in artele plastice isi gaseste corespondenta si in creatia literara.

Sentimentele, trasaturile profunde si gandurile maestrului Michelangelo si-au gasit expresia, de-a lungul lungii sale vietii, intr-o serie de compozitii lirice si in multe scrisori adresate familiei si prietenilor. Fara a fi un literat prin definitie si fara a avea intentia de a-si publica poeziile, Buonarroti a

lasat in urma multe compozitii in versuri inspirate de Petrarca, asa cum o cereau uzantele vremii. Conform uneia dintre tratatele din secolul al XV-lea ale lui Pietro Bembo, poetul secolului al XIII-lea scria versuri dupa modelul poeziei lirice. Insa versurile lui Michelangelo nu sunt nici armonioase, nici placute auzului, in comparatie cu versurile poetilor care-l imitau pe Petrarca. Opera lirica a lui Michelangelo este marcata de asprime formala si conceptuala, obscuritate si duritate, care au adus la receptarea negativa a operei sale poetice de catre critcii si consumatorii de poezie ai vremii.

In versurile sale se intalnesc, deseori, consideratii artistice si estetice, referiri la propria sa meserie, pe care o descria ca obositoare si solitara. Totusi, uneori stia sa fie autoironic, asa cum reiese din poemele in care artistul se descrie lucrand la frescele Capelei Sixtine, imagine ilustrata si intr-un autoportret schitat pe marginea unei scrisori, cu culorile care i se lipeau de ochi:

Cu fata spre cer, iimi simt memoria/intr-o caseta, ia pieptul de harpie,/ si pensula deasupra fetei/imi creeaza, in joc, un paviment bogat.

Exista multe versuri de dragoste, printre care cele scrise pentru Tommaso Cavalieri, tanarul de o frumusete rara, iubit de maestru, care i-a servit drept muza pentru multe versuri cenzurate in anticele editii ale Rimelor lui Michelangelo. Odata cu trecerea timpului, versurile maestrului devin din ce in ce mai nelinistite si tensionate, pentru ca, in cele scrise la maturiate, el sa atinga momentele cle mai inaltatoare si emotionante ale liricii sale, ca, de exemplu, in sonetul care spune:

Impovarat de ani si de pacate plin,

Au fost publicate in 1623 de stranepotul sau, Michelangelo cel Tanar, intr-o forma deformata: toate pronumele masculine schimbate in forma feminina, spre a ascunde aspectul homoerotic al poemelor. Abia in 1893 au fost restaurate in forma lor originala si traduse in limba engleza de John

Addington Symonds. O admirabila traducere in limba romana a sonetelor – le Rime – apartine poetului C.D. Zeletin.

Viata personala

Valoarea si celebritatea operei lui Michelangelo a pus in umbra viata sa personala. Cercetari mai recente au dezvaluit si aspecte obscure ale existentei sale. Desi nu era sarac, avea un mod de viata auster si solitar, asemeni unui calugar. Adeseori lucra fara pauza chiar si in timpul noptii, uitand sa manance sau sa se odihneasca.

Prezenta a numeroase nuduri masculine in opera sa a facut pe multi comentatori sa creada ca marele artist era homosexual, desi acesta nu a recunoscut niciodata. Astfel, cu Gherardo Perini, tanar utilizat ca model in lucrarile sale, maestrul a avut o relatie de opt ani.[10] Dar cea mai mare afectiune a avut-o fata de Tommaso dei Cavalieri, care avea 23 de ani pe cand l-a intalnit Michelangelo (care pe atunci avea 57 de ani) si caruia i-a dedicat peste 300 de sonete si madrigale.

Michelangelo a avut o relatie platonica cu marchiza Vittoria Colonna de Pescara, care era cu 15 ani mai tanara si careia i-a dedicat mai multe sonete. Povestea sentimentala incepe pe cand maestrul avea 61 de ani.

Catre sfarsitul vietii, relatia sa cu Biserica Catolica a fost incordata si aceasta deoarece artistul a criticat fastul si opulenta institutiei religioase. Mai mult, dupa unii autori, mesajul ascuns al operelor sale sugereaza ca omul poate ajunge la divinitate numai gratiei inteligentei sale, fara a avea nevoie de intermediari.

Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Rondanini_Pietà

SCENARIUL SI REGIA : CORINA VOICU

IMAGINE : ALEX ANDRIES

FOTO: CORINA VOICU

ART EDITING : STANISLAV PESCU

TEHNICIAN VIDEO: IONEL STANCIU

PRODUCATOR : CORINA VOICU