Pictorul
Ion Gitlan s-a nascut in 1946 la Cernavoda, judetul Constanta. Cu o cariera
artistica de peste 35 de ani, pictorul Ion Gitlan expune tablouri pictate in
tehnica ulei pe panza. Cu numeroase participari la expozitii de grup, in tara si
strainatate, in prezent artistul se afla la cea de-a unsprezecea expozitie
personala. Maestrul Ion Gitlan abordeaza in creatia sa peisaje, strazi, case, flori, vase cu flori, naturi
statice etc.
Critica
de specialitate este de parere ca „el vede peisajele si este atat de atras
de ele incat nu se poate desprinde pana cand nu vine in atelierul lui si le reda
pe panza. Genul artistic pe care il abordeaza este de mare sensibilitate si de
mare finete“ (dr. Marius Tita – 2011); ”Tablourile
expuse de Ion Gitlan sunt expresia unei iubiri imense fata de frumusetea
lumii care ne inconjoara; el construieste un univers curat, de o armonie clara si
seducatoare“ (Victor Radulescu – Flacara 1986).
Expozitia va fi deschisa de reputatii critici de arta
prof. univ. dr. Alexandra Titu si prof. univ. dr. Constantin Prut.
Pictorul Ion Gitlan a fost si participant la Revolutia din
decembrie 1989, si este tatal lui Mihai Gitlan, primul erou ucis la Sala Dalles,
in data de 21 decembrie 1989.
Graficiana Andreea Gherghel este nascuta in Bucuresti, in
1982. Dupa absolvirea Liceului de Arta Plastica ”Nicolae Tonitza”- sectia
Grafica a urmat cursurile Universitatii Nationale de Arhitectura „Ion Mincu“ si, ulterior, Facultatea de Scenografie
din cadrul UNARTE Bucuresti. Din
2004 si pana in prezent, este scenograf de televiziune si film.
Andreea
Gherghel este detinatoare a unor premii nationale si internationale pentru scenografie,
dintre care:
– 2008 – Premiul ”Gopo” – pentru cel mai bun decor, impreuna cu Dan
Toader pentru filmul Daca
bobul nu moare, in regia lui Sinisa
Draghin;
–
2011 – Art Director’s guild excellence in Production Design pentru filmul P.U.
– 239 regizor Scott Z. Burns.
De-a
lungul anilor, Andreea Gherghel a imbinat munca de pe platourile de filmare, cu
preocuparile legate de arta plastica, participand la numeroase expozitii de
grup.
Prezenta
expozitie este prima personala, in care artista expune lucrari de grafica in
tehnica mixta – colaj si penita, gravuri aquaforte, pointsech si aquatinta.
Expozitia
va fi deschisa in perioada 18 decembrie 2014 – 31 ianuarie 2015, si va putea fi
vizitata de marti pana duminica, intre orele 9.30 – 17.00.
Parteneri media: Onlinegallery.ro, Agentia Nationala de Presa
“Agerpres”, Radio Romania Actualitati, Radio Romania Cultural, Agentia
de presa Rador, Radio France International, Sensoarte, TVCity, Vacante la tara, Traveller Magazin, Diplomat Club,
Sapte Seri, ArtOut, Caminul, Business Woman, QMagazine, Artindex, Fundatia
Culturala Magazin Istoric, Historia, Modernism, Breslo.