Antreprenoriatul Feminin – alternativa pentru cariera profesionala

Asociatia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Feminin-ADAF (presedinte Cornelia Rotaru) organizeaza Conferinta “Antreprenoriatul Feminin - alternativa pentru cariera profesionala” in data de 16 aprilie 2015, incepand cu orele 16:30 la Hotel Marshal Garden (Calea Dorobantilor nr 50B, sector 1, Bucuresti).

Evenimentul deschide un ciclu de conferinte si dezbateri dedicate femeilor care au initiat si dezvoltat activitati independente in diferite forme de organizare (PFA, intreprinderi individuale, intreprinderi familiale, societati comerciale, cooperative, profesii liberale) cu scopul de a le sprijini prin informatii , consiliere si networking pentru dezvoltarea afacerii, identificarea de oportunitati si parteneriate, posibilitati de finantare din diferite surse .

Evenimentul se adreseaza deopotriva si femeilor care doresc sa initieze afaceri si care prin participarea la conferinta au posibilitatea sa se informeze despre legislatia si mediul de afaceri, sa identifice idei de afaceri, sa cunoasca cazuri de succes in antreprenoriatul feminin.
Agenda Conferintei include:

Egalitatea de sanse intre femei si barbati in afaceri – Ioana Liana Cazacu, Secretar de stat. Departamentul pentru egalitatea de sanse intre femei si barbati, Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice
Programe de finantare a IMM-urilor de la bugetul de stat pentru 2015 si in perspectiva – Adrian Panait, Director general, Ministerul Economiei, Comertului si Turismului
Arta si stiinta leadership-ului. Un ghid teoretic si practic, autor prof.univ. dr. Mariana Nicolae
Autor la feminin – autoarele contemporane de la roman la cartea academica. Despre autoarele din România și din lume în contextul contemporan – profesii, pasiuni, implicare socială, responsabilități față de cititori – Bogdan Hrib, editor Tritonic/Smart Books
Un hobby devenit afacere, Liliana Masgras, Andeli Design SRL
Dezbateri
Networking

Eveniment sponsorizat de CATENA
Partener media: Senso Arte