Pictorul clujean Teodor Botis expune la Galeria Senso din Bucuresti
Teodor Botis este un transilvanean adevarat, un om care iubeste spatiul in care traieste, de aceea si regasim in picturile sale peisajul din Ardeal, cu dealuri, case si sate ninse de zapada. „Lucrarile lui sunt florile de gheata din geam, ca niste broderii, facute de ingeri sau aidoma unor cusaturi la un gherghef celest”, spune George Stanca.
Picturile sale intitulate „Perenitate”, „Simfonia albastra”, „Metamorfoze”, „Mistere”, vorbesc in tuse spontane de adevaratele idealuri ale omului modern.
Pictura artistului Teodor Botis este unica
Pentru mine pictura este o mare iubire, o iubire unde trebuie sa te daruiesti total, cu durere, cu suflet, cu pasiune si cu optimism si sa ai sentimentul ca totul tinde spre desavarsire marturiseste pictorul Teodor Botis la vernisajul expozitiei de la Galeria Senso.
Nascut in 1938, artistul Teodor Botis a organizat peste 37 de expozitii personale in tara. A primit 13 premii si distinctii. Arta sa este unica si toti cei care o privesc simt o mare bucurie. Pictura lui se recunoaste de departe, spune academicianul Ionel Haiduc, un mare iubitor de arta.
Expozitia de pictura a artistului Teodor Botis poate fi vizitata la Galeria Senso (Bulevardul Unirii nr. 15) pana pe 10 iulie 2014. Este o ocazie unica sa admiram picturi care ne aduc magia si misterul Ardealului mai aproape!
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru arta
Realizator: Bogdana Contras
Fotografii: Sebastian Oros