Razvan Caratanase – (In)certitudini

Expozitia de gravura (In)certitudini a artistului Caratanase reuneste in mare parte xilogravuri dar si lucrari realizate in tehnica acvaforte/acvatinta. Descoperim in expozitie si matritele xilogravurilor, artistul considerand ca matrita in sine este mai spectaculoasa decat imprimarea. Expozitia (In)certitudini este deschisa la Galeria Simeza pana pe 5 iunie 2015.

Expozitia de gravura (In)certitudini a artistului Caratanase

Principalele atribute ale creatiei lui Razvan Caratanase sunt maiestria, monumentalul si ezotericul, toate acestea reunite sub egida ideii de clasicism. Privilegiul ontologic are functie de constanta intr-un carusel, sau, daca acceptam licenta, joc al variabilelor. Fie ca este vorba despre arhitecturi fanteziste in spatiul carora sunt plasate personaje enigmatice, despre scenografii alegorice ori compozitii cu caracter heraldic, pentru artist, in conformitate cu gandirea renascentista, omul reprezinta masura tuturor lucrurilor. Incertitudinile lui Caratanase, ma refer la titlul expozitiei sale personale din 2015, tin exclusiv de interogatiile privind realitatea, cunoasterea, fiintarea, un referential iconologic fiind Scoala din Atena, a lui Rafael Sanzio. (Mihai Plamadeala, curator expozitie)

Despre artistul vizual Caratanase

Artistul Razvan Caratanase este nascut in 1985, la Tulcea. Este absolvent al Universitatii Nationale de Arte din Bucuresti. In 2014 a sustinut lucrarea de doctorat in cadrul aceleasi universitati. A participat la peste 160 de expozitii colective pe plan national si international (Austria, Bulgaria, Canada, Franta, Germania, Italia, Japonia, Republica Moldova, Spania si Ucraina). Este asistent universitar in cadrul Universitatii Nationale de Arte din Bucuresti, la sectia gravura. Obtine numeroase premii printre care Premiul Uniunii Artistilor Plastici din Romania pentru Grafica in anul 2013.
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras