Curatoarea Ileana Pintilie spune că “el a dezvoltat propriul său limbaj artistic, asociind triunghiului culoarea galbenă, cercului, roşul, iar pătratului, albastrul. Originialitatea sculpturilor sale s-a afirmat mai ales prin manipularea cu abilitate şi talent a jocului dintre plin şi gol, dintre operarea cu elementele geometrice amintite, dar şi cu vidul introdus în compoziţii de decupajele obţinute în suprafaţa sculpturală. Astfel, el a utilizat adesea acest joc dintre pozitiv şi negativ, punând în discuţie masa sculpturală interogată despre absenţă.
În concluzie, sculptura lui Ingo Glass privilegiază întâlnirile, adunând în jurul ei oamenii fascinaţi de simplitatea elementară a limbajului vizual ce comunică direct prin formă, volum, spaţiu şi culoare. Toate aceste elemente reunite transmit publicului energiile latente acumulate în sculpturi şi care se eliberează în spaţiu prin contemplare.” spune Ileana Pintilie, curatoarea expoziţiei.
CATENA este sponsor principal al evenimentului Timișoara 2023 – Capitala Europeană a Culturii.
Acest material va este oferit prin Programul Catena pentru Arta.