Grădinile Palatului la Art Safari 2024

La Art Safari, în acest sezon de primavară, vă invităm să vedeți expoziția intitulată "Grădinile Palatului" și să vă plimbați printre cele mai frumoase flori pictate de marii maeștrii ai artei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Cuceritoare sunt lucrările cu garofițe, nalbe, trandafiri, maci și panseluțe, realizate de Theodor Aman, Dimitrie Berea, Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Regina Maria a României, Samuel Mutzner, Michel Simonidy și Nicolae Tonitza.

Expoziția “Grădinile Palatului” este deschisă la Palatul Dacia-România în perioada 8 martie – 14 aprilie 2024. În această expoziție, puteti contempla și lucrarea intitulată “Toamna sau Inocența”, pictată de Ștefan Luchian în anul 1901. Realizată în stilul Art Nouveau, pictura este una dintre cele 4 lucrări comandate de diplomatul Victor Antonescu, pentru reședința sa din București.

Pe lângă frumusețea cuceritoare, florile pictate de artiștii interbelici au fost încărcate de semnificații, cum ar fi cele pictate de Theodor Aman – care ne reamintesc de efemeritatea vieții și a lumii înconjurătoare. Iar sclipitoarele buchetele de flori pictate de Nicolae Tonitza sunt minunate ode închinate naturii. Atmosfera intimă a expoziției este întregită de potretul unei delicate geișe și de potretul unei elegante aristocrate venețiene.

Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.