Printre distincţiile care i-au fost oferite pictorului Dinu Săvescu se numără: Premiul “C. Nicolaescu” al Ministerului Culturii şi Cultelor pentru restaurarea catapetesmelor Voroneţ, Moldoviţa, Humor; Diploma de excelenţă acordată de Institutul Naţional al Patrimoniului. Dinu Săvescu şi Cornelia Săvescu sunt autorii cărţii “Norme de conservare-restaurare pentru pictură în Bisericile de lemn”.
Artistul Dinu Săvescu mărturiseşte că “Atelierul în care lucrez este şi casa în care trăim. Totul este atelier şi este subordonat acestui lucru. Aşa mi s-a potrivit mie. Mi se pare foarte important ca atelierul să fie şi casă, pentru că reacţionez în pictură în funcţie de ceea ce trăiesc. Viaţa unui pictor cred că se întrepătrunde cu casa în care trăieşte. Împart atelierul cu soţia mea Cornelia Săvescu, care este după părerea mea unul dintre marii restauratori pe care îi avem în ţară. Dar nu facem restaurare acasă. Practic restaurările le-am făcut pe şantiere. Aici am făcut studii, cercetări, metodologii, tratamente, problematici de restaurare.
În momentul când mă duc în atelier şi pictez, toate picturile la care am lucrat, toţi pictorii pe care i-am cunoscut prin lucrările pe care le-au lăsat, sunt cu mine. Atelierul este plin de aceşti pictori extraordinari, unii care n-au nume, admiraţi în bisericile de lemn, alţii care au nume. Sunt pictorii pe care i-am descoperit, lucrând şi încercând să le protejez suprafeţele care au mai rămas şi care sunt semne extraordinar de adânci, de izbânzi vizuale. Ori aceste lucruri nu le-aş fi putut dobândi decât cu acest prilej, cu faptul că am fost pe şantiere. Şi sigur că acum mă bucur că sunt cu mine. Semnele pe care pictorii le-au lăsat în urma lor, sunt iubite, le port cu mine, şi de aceea spun că atelierul este plin de aceşti oameni. După experienţa acumulată din restaurarea bisericilor de lemn, mi s-a părut cel mai important şi cel mai potrivit, să pictez abstract. Este vorba de semne vizuale pe care le exploatez şi pe care le-am cunoscut în aceste spaţii. Arta populară românească este un izvor nesecat, adică poţi găsi expresii noi, comentarii de o adâncime fără egal, în zone în care ai zice că n-a trecut nimeni, dar unde găseşti o bisericuţă de lemn deosebit de frumoasă.”
Apoi Dinu Săvescu a povestit despre pictorul Theodor Aman, în abordarea căruia a găsit o sursă de inspiraţie. “Am avut o expoziţie personală în anul 2004 despre Aman, în care am pornit de la copii făcute în Muzeul Aman, după ce l-am descoperit restaurând la Muzeul Naţional de Artă al României. Ştiam despre Aman că este un pictor academist, dar picturile pe care le făcea pe suporturile de lemn sunt extraordinar de interesante, cu greutate şi cu o concentrare vizuală fără egal. Adică vedem cum Aman reuşeste să pună în conflict culorile cu fibra lemnului, rezultând ceva extraordinar de interesant. Tipul acesta de atact al suporturilor şi tipul acesta de abordare este foarte actual. Sigur că şi eu am încercat să-l folosesc pe tablele pe care le-am pictat, care sunt figurative şi care sunt un fel de comentariu nerăutăcios la viaţa pe care noi o ducem, având şi un oarecare umor” spune Dinu Săvescu.
Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.
