Punctul de legătură al artiștilor reuniți în colectivul InSpirArt din Republica Moldova este spirala. Uneori cu semnificații simbolice puternice, alteori mai degrabă cu valențe estetice, în reprezentări abstracte, lucrările semnate de membrii colectivului creează un univers artistic în care spirala este omniprezentă, evocând ideea vieții și a evoluției în cele mai complexe sensuri: de la imaginea primordială – cea a divinității și a maternității, la universuri interioare și manifestări exterioare, dar și forme geometrice care se încarcă de semnificații printr-o repetiție evolutivă. Ideea dezvoltării nu se manifestă doar la nivelul reprezentării vizuale, ci și la nivelul colaborărilor artistice dintre membrii colectivului, acest proces de co-creație dând naștere unor lucrări care unesc estetici diferite, într-un tot unitar, mai complex.
În cadrul expoziției va avea loc și un silent auction (licitație silențioasă) pentru pictura „Madonna”, semnată de Cristina Balan și Olesea Muntean, toate fondurile colectate din vânzarea acestei lucrări vor fi virate direct organizației britanice de caritate Hospices of Hope Moldova pentru îngrijirea paliativă a persoanelor cu boli terminale și asistența refugiaților din Ucraina.
„În lucrarea Madonna, anti-vorticismul Cristinei Balan – ca stil și formă de investigare a contemporaneității – se combină cu transluciditatea vibrantă a culorilor Olesei Muntean, dând naștere unei colaborări care probabil este menită să dureze. […] Iluzia optică și circulară a acestei intense lucrări de artă ne învăluie și ne forțează mintea să se rotească într-o mișcare perenă și universală, generând, totodată, o mișcare centripetă care este tot o iluzie: o iluzie a realității, a adevărului, a marii anxietăți nerezolvate a lumii contemporane.” – Francesco Capriolli, important consultant în zona artelor vizuale (Veneția, Italia)
„I Walk the Line” – este titlul unui celebru cântec scris și interpretat de Johnny Cash. Dar atunci când energiile creatoare converg, linia poate trece printr-un proces transformator, evoluând sub forma complexă a unei spirale, cu toate semnificațiile pe care aceasta le conține. Așadar, expoziția „I Walk the Line. We Walk the Spiral”, semnată de cele patru artiste din Republica Moldova și România – Cristina Balan, Daciana, Olesea Muntean și Yuliana Kilchevski (membre ale colectivului InSpirArt) – își așteaptă vizitatorii la Galeria Galateca (Str. C.A. Rosetti 2-4), în perioada 17 – 29 ianuarie 2023, în cadrul unui eveniment organizat de CREART în contextul Zilei Culturii Naționale.
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.