La un tarm de mare neagra cu istorii framantate
Cu povesti din stravechime si legende rasfirate,
Valurile sparg alene vara dulcilor efuzii
Si se-ntorc apoi a geme intr-o iarna de iluzii.
Nisipit intr-o clepsidra care-l trece monoton
Dintr-a vietii clocotire intr-al mortii abandon,
Plimba ganduri fara numar si-ntrebari dintr-o suflare
Un poet aproape singur, alungat din mare-n mare.
Are-n inima durere si adanca resemnare…
… dar se-nalta si-n speranta care uneori apare.
Se intoarce in „de ce”- uri, isi raspunde fragmentat
Si ne-arunca in misterul de milenii neaflat.
Intristat Ovidiu cerne marturii din alta viata,
Vechi iubiri si vechi dileme insirate –acum pe ata…
Printre soaptele nescrise care-i picura-n simtire,
Taine de-nceput de lume si de doruri de iubire,
El, poetul, se asterne intr-o noua regasire
In cetatea tomitana, spre vesnica pomenire.
Si inalta din ruine Templul dulce al iubirii,
Pentru ieri… si azi… si maine… , pana la sfarsitul firii…
Versuri: CORINA VOICU
Operator : ALEXANDRU ANDRIES
SILVIU CRANGUREANU
Asistenta tehnica: IONEL STANCIU
Editor : STANISLAV PESCU
Realizator : CORINA VOICU
