Ana Zoe Pop si Cristian Pentelescu la Galeria Senso

Galeria Senso sarbatoreste un an de la redeschidere prin expozitia de sculptura si grafica Forma si expresie semnata de artistii Ana Zoe Pop si Cristian Pentelescu. La vernisajul expozitiei au fost prezenti numerosi artisti, critici de arta si ziaristi. In deschidere a vorbit criticul de arta Doina Pauleanu, directorul Muzeului de Arta din Constanta.

Expozitie de sculptura si grafica la Galeria Senso

Expozitia Forma si expresie de Ana Zoe Pop si Cristian Pentelescu reuneste lucrari de sculptura realizate in bronz si marmura de cei doi artisti, precum si desene de Ana Zoe Pop. Privind lucrarile ne simtim conectati cu intreaga istorie a omenirii, cu intreaga spiritualitate dar si cu pamantul ca materie. Este o expozitie plina de semnificatii profunde care ne invita la meditatie.
Catena Grup, prin Programul Catena pentru Arta este sponsor al evenimentului gazduit de Galeria SENSO. Expozitia Forma si expresie – Ana Zoe Pop si Cristian Pentelescu este deschisa pana pe 30 aprilie 2015.

Despre Ana Zoe Pop

Ana Zoe Pop ramane singulara prin modul in care gandeste obiectul artistic. Intr-o epoca aflata sub presiunea dimensiunilor, a volumelor, a posibilitatilor tehnice, ce pun la grea incercare orgoliul artistului, ea prefera o imagine care se adreseaza in primul rand mintii si sufletului si mai putin articularii unui spatiu. (Maria Magdalena Crisan, 2002)

Cristian Pentelescu

Privind ansamblul sculpturilor sale, avem impresia ca acestea s-ar situa sub semnul vortexului. Una dintre lucrari chiar poarta acest nume. In jurul nucleului acestei compozitii graviteaza, pe traiectorii circulare, forme fusiforme purtatoare de energii vitale menite sa-i fertilizeze miezul, lasand potentialitatea nasterii unei noi eflorescente sau a unei noi forme de viata. (Onisim Colta, 2010)
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras
Foto: Sebastian Oros