Cea de-a V-a editie a PROMENADEI OPEREI, eveniment care a avut loc pe esplanada din fata Operei Nationale Bucuresti (ONB), i-a incantat pe cei peste 1.000 de spectactori de toate varstele, dornici sa se bucure ascultand cantonete celebre („Granada” de Augustin Lara, „O, sole mio!” de Eduardo di Capua sau „Non ti scordar di me” de Ernesto di Curtis), dar si cele mai cunoscute si mai indragite arii din opere si operete: Rondo-ul lui Mefisto “Le veau d’or” din opera “Faust” de Charles Gounod, aria Neddei „Qual fiamma avea nel guardo”, din opera „I pagliacci” de Ruggero Leoncavallo, aria Salomeei „Il est doux, il est bon” din opera „Herodiade” de Jules Massenet sau aria lui Don Giovanni „Fin ch'han dal vino” din opera „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart.
Spectacolul a fost deschis de orchestra condusa de dirijorul Tiberiu Soare, cu “Valsul imparatului / Kaiser-Walzer” de Johann Strauss. Adrian Paduraru a prezentat aceasta editie, invitandu-i pe cei prezenti sa se bucure de o seara de neuitat cu un program bogat si variat sustinut de cei mai talentati si mai apreciati artisti lirici ai prestigioasei institutii de cultura: Felicia Filip, Iordache Basalic, Pompeiu Harasteanu, Irina Iordachescu, Leonard Bernad, Vlad Mirita, Mariana Colpos, Ana Maria Comsa, Lucian Corchis, Daniel Filipescu, Maria Jinga, Hector Lopez, Tina Munteanu, Sorana Negrea, Eugen Secobeanu, Florin Simionca, Mihaela Stanciu si Crina Zancu.
Oana Georgescu